Dan Badea nu s-a mai ferit și a dezvăluit în direct la TV detalii neașteptate despre Răzvan Fodor. Chiar dacă sunt prieteni de 24 de ani, comediantul a ales să dea cărțile pe față.
De aproape două decenii pe scena de comedie și cu milioane de vizualizări pe YouTube, Dan Badea este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați comedianți de la noi din țară. Pe lângă umorul său contagios, este o fire deschisă și nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. Așa a făcut și de această dată.
Te-ar putea interesa și: Mama Andreei Tonciu, prima reacție după ce s-a spus că fiica ei divorțează de Daniel Niculescu: „Să divorțeze. O să fiu alături de ea și o să o susțin”
Invitat în platoul emisiunii „La Măruță”, Dan Badea a acceptat provocarea sosurilor iuți și a răspuns celor mai dificile întrebări ale rubricii „Spui tot sau îți ia gura foc”. Comediantul a fost pus în situația de a răspunde sau a gusta sosurile picante. La una dintre întrebări, Dan Badea a dat numele lui Răzvan Fodor fără a sta prea mult pe gânduri.
„Este bunul meu prieten Răzvan Fodor, fratele meu. Ne știm de 24 de ani. Face o chestie pe care nu o suport. I-am dat o mașină acum 4 ani pe care am luat-o de la Cabral. Încă mai are numele meu în bord. Mă sună numere necunoscute, răspund pentru că zic că poate s-a întâmplat ceva și îmi spun că mașina mea e la ei în poartă. Eu le zic că mașina mea e în garaj. Îl sun și întreb de ce nu schimbă numărul din bord”, a mărturisit Dan Badea, în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Te-ar putea interesa și: Oana Lis, mărturisiri neștiute despre infidelitățile din relația cu Viorel Lis. A dat cărțile pe față după 15 ani de căsnicie: „Au fost flirturi. Mi-a dat numărul lui și Viorel a găsit acel bilet”
Deși putea să evite să citească întrebarea și să mănânce din sosurile iuți, fără să dezvăluie motivul pentru care a menționat numele lui Răzvan Fodor, Dan Badea a preferat să fie transparent și a vrut ca toată lumea să știe adevărul.
„Pentru asta o să citesc întrebarea, cu dedicație pentru Răzvan Fodor: «Numește o vedetă pe care ai împrumutat-o cu bani sau care ți-a promis ceva și nu s-a ținut de cuvânt, pe scurt, vedeta care ți-a dat țeapă». M-am ținut 6 ani de zile de el să mă ia și pe mine pe parcă. A trebuit să mă duc pe barcă în locul lui”, a spus Dan Badea.
Te-ar putea interesa și: Ilinca Vandici și Teo Trandafir, reacții virale după ce Oana Roman s-a fotografiat complet goală în cadă. Prezentatoarele TV nu s-au abținut să comenteze imaginea
Nu a fost singura întrebare la care Dan Badea a rostit numele bunului său preten și la care a ales, de asemenea, să nu mănânce picant. Comediantul a fost provocat să numească cei mai rezistenți prieteni de pahar din showbiz. Fără să ezite, Dan Badea i-a menționat pe Răzvan Fodor, Cosmin Natanticu și Cătălin Cazacu.
„Răzvan Fodor, Cosmin Natanticu și Cătălin Cazacu. Citim, dar cred că se așteaptă la asta. Iertați-mă că dau din casă. «Care sunt cei mai rezistenți 3 prieteni de pahar din showbiz. Asta mă pune pe mine într-o lumină, Gândiți-vă că eu beau cu toți 3”, a mai mărturisit Dan Badea, în cadrul emisiunii „La Măruță”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News