Dan Capatos, reacție virulentă la adresa lui Liviu Guță. Prezentatorul TV nu s-a mai abținut: „Te-am scăpat și de pușcărie”

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Dan Capatos/Liviu Guță
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Dan Capatos/Liviu Guță

Dan Capatos a răbufnit la adresa lui Liviu Guță, după ce manelistul l-ar fi acuzat că dezinformează și instigă la ură în emisiunea pe care o prezintă.

Zilele trecute, un întreg scandal a pornit după ce s-a speculat că Liviu Guță ar fi dispărut și că nimeni nu mai știe nimic de el de mai bine de doi ani. În urma acestor zvonuri, artistul a făcut un live pe TikTok în care a lămurit întreaga situație și a mărturisit că are câteva probleme de care trebuie să se ocupe, dar se va întoarce curând în România.

„Ar fi bine să se oprească”

Acum, Dan Capatos a răbufnit la adresa lui Liviu Guță, după ce cântărețul l-ar fi acuzat că dezinformează și instigă la ură în cadrul emisiunii sale. Prezentatorul TV a declarat că nu a avut intenții rele, ci doar și-a dorit să faciliteze interacțiunea dintre el și fanii săi, ținând cont că acesta a lipsit din atenția publicului în ultimii doi ani. Mai mult decât atât, Dan Capatos a făcut acuzații grave la adresa lui Liviu Guță și a spus că manelistul a fost la un pas de a face închisoare în trecut.

„În continuare, Liviu Guță spune tâmpenii. Dacă aseară era iertat cumva pentru că nu era pus la curent cu ce se întâmplă, în seara asta debitează în continuare niște enormități și ar fi bine să se oprească pentru că, repet, intenția noastră nu a fost niciuna negativă, nici măcar 1%. Pentru că același Liviu Guță, în această televiziune, a fost la un pas de a face pușcărie pentru faptele pe care le-a făcut și pe care am considerat că este bine să nu le mai aducem în atenția publicului.

Dar poate sunt oameni care acum îl urmăresc pe TikTok și care nu știu ce făcea Liviu Guță acum 20 de ani. Așa că să se oprească cu atacurile la adresa noastră pentru că nu a fost nimic intenționat și nimic rău din partea acestei emisiuni, din partea acestei echipe. Ba din contră. Am facilitat interacțiunea dintre el, după 2 ani și jumătate, și fanii lui”, a spus Dan Capatos la „Un show păcătos”.

Te-ar putea interesa și: Emily Burghelea, despre accidentul din Mauritius: Mi-am văzut moartea cu ochii

„Te-am scăpat și de pușcărie”

De asemenea, Dan Capatos a precizat că în cazul în care Liviu Guță nu se oprește din a face acuzații false va aduce dovezi care să arate cine este cu adevărat manelistul. În plus, prezentatorul TV a amintit de un moment controversat din viața cântărețului, atunci când a fost acuzat că ar fi încercat să o agreseze sexual pe Simona Trașcă.

„Dacă în continuare spune tâmpenii, o să le demonstrăm celor care îl cred în momentul de față și se uită în gura lui pe TikTok cine este cu adevărat Liviu Guță. Haide să aibă, până la urmă acum poate ne vede sora lui și alții apropiați, decența și înțelepciunea să priceapă exact demersul ăsta. Dacă va continua aceste cu apucături din primul live, nu văd ce are de câștigat. El spune că noi dezinformăm și că instigăm la ură. Băi, ești nebun? Guță, pe unde ești tu pe acolo? Ești sănătos la cap că încep să mă enervez.

Adică până aseară eram calm și împăciuitor, știind cu toții cam ce poate pielea și ce hram porți tu și cam ce ai făcut tu în tinerețea ta. Și cum te-am scăpat și de pușcărie, că am convins-o pe Simona Trașcă să-și retragă plângerea. Deci noi instigăm? Vezi-ți de patimile tale”, a mai spus prezentatorul TV, potrivit Cancan.ro.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Loredana Tănase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel