Dan Doboș, despre drama care l-a marcat profund. Artistul și-a pierdut sora de doar 42 de ani

Data publicării:
Dan Doboș, sursa instagram
Descriere foto: Dan Doboș, sursa instagram

Dan Doboș a trecut prin momente grele, după ce sora de doar 42 de ani a murit fulgerător.

Dan Doboș este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, interpretul de muzică populară ascunde o dramă de nedescris. În urmă cu mai mulți ani, sora artistului a decedat la doar 42 de ani, în urma unui accident vascular. Artistul a fost foarte afectat de această tragedie peste care nu a putut să treacă nici până în ziua de astăzi.

”Am pierdut o soră, avea 42 de ani, în Italia. A făcut accident vascular. A fost prima dată când am făcut un șoc. Și pentru că nu aveam bani la vremea aceea, a trebuit să adunăm zeci de mii de euro să o aducem acasă și să o îngropăm aici. Și după aceea am mai pierdut un frate.

Și pe mama am pierdut-o când eu aveam 36 de ani. S-a tăiat la picior odată, timp în care tata a făcut accident vascular, dar eu am salvat-o. Dar a doua oară nu am mai putut, căci medicii mi-au zis să mă pregătesc de înmormântare”, a spus artistul la Acces Direct.

Dan Doboș și-a făcut implant de păr

Artistul a mărturisit că la un an de la explozia de la Cernobâl, pe când avea doar 12 ani, a început să chelească, motiv pentru care, ajuns la maturitate, a decis să își facă implant de păr.

”În 1986 a fost acel accident și după un an a început să-mi cadă părul. Am mers pe la doctori specialiști, avem vreo 12 ani, și ulterior am găsit o metodă să-mi reîmprospătez podoaba capilară și mi-am făcut un implant de păr”, a mai spus Dan Doboș la ”Acces Direct”.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel