Dan Negru a vorbit despre noua față pe care o va avea comunismul în viitor, în România.
Dan Negru obișnuiește să-și țină la curent fanii cu cele mai noi știri din România, fiind constant la curent cu aceste lucruri. Prezentatorul TV obișnuiește să dezbată public aceste subiecte și, de multe ori, vorbește și despre consecințele care ar putea să apară, odată cu ele. De data aceasta, o știre auzită la radio l-a făcut pe Dan Negru să fie convins de faptul că în România se va instala curând din nou comunismul. Nu va fi ca în trecut, ci va avea o altă față, spune prezentatorul, care este convins de faptul că cei doi copii ai săi vor trece prin această perioadă în viitor.
„Ascultam azi dimineață știrea cu limitarea numărului de km pe care să-l faci cu mașina. E decembrie! Eu n-am nicio îndoială că se va întoarce comunismul.
Degeaba decembrie ‘89.
Se va întoarce altfel, în versiune hi-tech, dar se va întoarce. Comunismul nu a fost niciodată compromis tocmai pentru ca se pregătește revenirea lui. Nu cred că va fi pe tura mea dar copiii mei îl vor prinde. Va fi cu multinaționale în loc de colhozuri, cu social-media în loc de manuale școlare comuniste, cu corporatiști în loc de uteciști, cu ecologie în loc de muncă patriotică. Și cei din colivii vor fi fericiți. Aia va fi temnița cea mai cumplită,cea cu oameni fericiți în ea.Si atunci,generația lui ‘89 va fi uitată deja. Pentru că, spunea Jodorowski, “păsările care se nasc în colivie au impresia ca a zbura e o boală”, scrie Dan Negru pe rețelele de socializare.
View this post on Instagram
Recent, Dan Negru dezbătea și unul dintre cele mai controversate subiecte ale momentului: calitatea filmelor românești, care este pusă la îndoială de foarte multe persoane publice, nu doar de acesta. Astfel, ce-l deranjează cel mai mult pe prezentatorul de la Kanal D este faptul că aceste producții cinematografice nu ne promovează țara, așa cum ar fi normal să se întâmple, ci o pun în fel de fel de ipostaze menite să denigreze și mai tare România.
„200 milioane de euro se vor da pentru filme românești. Totuși, multe din filmele, serialele, telenovelele românești sunt făcute cu bani de la stat deși ele umilesc statul. Polițiștii sunt idioți, doctorii-s șpăgari, profesorii-s corupți. În multe din filmele sau serialele finanțate de stat, România e umilită, nu e promovată!
Disputa istorică despre primul om care a zburat se dă între Traian Vuia și frații Wright. Sunt zeci de filme americane despre frații Wright, ultimul e serialul “Wright Brothers” cu Tom Hanks.
Știți vreunul care să-l apere pe Vuia?
Dar insulina lui Paulescu? Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor(stilou) din lume dar pentru că invenția nu a fost produsă în serie, titlul de inventator al stiloului este a lui Lewis Waterman. Ați văzut ceva despre Poenaru? România e singura țară europeană care nu are niciun serial istoric la TV!
Ungurii au “Matyas, a sosemvolt kiralyfi”( Mateias, Prințul care nu a fost niciodată) ,un succes în audiențe tv. E despre copilăria lui Matei Corvin, regele care are statuie in centrul Clujului. Degeaba 200 milioane! Banii sunt mai greu de păstrat decât de obținut!”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News