Dan Negru face praf radioul românesc: „Și-a pierdut relevanța, a murit. Caterinca e noul brand”

Data publicării:
Sursa foto: Dan Negru, instagram
Descriere foto: Sursa foto: Dan Negru, instagram

Dan Negru nu a lăudat radioul, așa cum au făcut-o majoritatea oamenilor, cu ocazia zilei de 13 februarie, când a fost Ziua Radioului. 

Pe 13 februarie a fost Ziua Radioului, moment în care toți cei care au practicat această meserie vreodată sau o fac în prezent au transmis diferite mesaje cu privire la pasiunea pe care o au pentru acest domeniu. Printre aceste persoane se numără și Dan Negru, care nu a ales însă să expună pe pagina sa din mediul online amintiri din perioada trecută, ci a vorbit despre evoluția radioului în timp, făcând o paralelă la cum este în prezent în viziunea sa, față de cum era în trecut. Astfel, așa cum și-a obișnuit deja fanii, celebrul prezentator TV a adresat cuvinte destul de dure către domeniul pe care l-a îndrăgit atât de mult odinioară.

„S-a vorbit mult despre radio zilele astea. Toți care am lucrat prin radio am pus fotografii din vremurile vechi. N-a spus nimeni însă că radioul de azi a murit. Caterinca e noul brand al radioul românesc, cu câteva excepții.

De asta radioul si-a pierdut relevanța, cota lui de piață e praf și se mai ascultă în mașină la semafor. Lipsa curajului a omorât radioul romanesc. Cândva radioul avea opinii, deranja, avea curaj. Andrei Gheorghe, Paul Grigoriu, Emil Hurezeanu construiau valori, schimbau mentalități, puneau întrebări. Radio “Europa Liberă” a avut cea mai mare audiență a vreunei instituții media din România din toate timpurile pentru că avea curajul libertății! De la Europa Liberă la hăhăiala de azi e drumul decăderii! “Hi,hi,îhi,ha,ha, băăi,nene” e tot ce mai oferă radioul azi.
Când nu mai e folosit, curajul moare.
La fel e și cu libertatea!”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare. 

Citește și: Cum se menține Jojo în formă, la aproape 43 de ani: „Nu ai nicio șansă dacă nu faci asta, ai pierdut”. Alimentele la care a renunțat definitiv

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Dan Negru (@negru_dan)

Dan Negru critică dur și filmele românești

Nu dpar radioul din zilele noastre a intrat în vizorul prezentatorului TV, ci și filmele românești, care nu ne promovează în niciun fel țara, ba mai mult, o pun într-o lumină negativă în fața străinilor. Acest lucru nu se întâmplă în nicio altă țară, este de părere Dan Negru, care vine și cu exemple pe măsură în acest sens. 

„200 milioane de euro se vor da pentru filme românești. Totuși, multe din filmele, serialele, telenovelele românești sunt făcute cu bani de la stat deși ele umilesc statul. Polițiștii sunt idioți, doctorii-s șpăgari, profesorii-s corupți. În multe din filmele sau serialele finanțate de stat, România e umilită, nu e promovată!

Disputa istorică despre primul om care a zburat se dă între Traian Vuia și frații Wright. Sunt zeci de filme americane despre frații Wright, ultimul e serialul “Wright Brothers” cu Tom Hanks.
Știți vreunul care să-l apere pe Vuia?
Dar insulina lui Paulescu? Petrache Poenaru brevetează primul toc rezervor(stilou) din lume dar pentru că invenția nu a fost produsă în serie, titlul de inventator al stiloului este a lui Lewis Waterman. Ați văzut ceva despre Poenaru? România e singura țară europeană care nu are niciun serial istoric la TV!
Ungurii au “Matyas, a sosemvolt kiralyfi”( Mateias, Prințul care nu a fost niciodată) ,un succes în audiențe tv. E despre copilăria lui Matei Corvin, regele care are statuie in centrul Clujului. Degeaba 200 milioane! Banii sunt mai greu de păstrat decât de obținut!”, a scris Dan Negru pe rețelele de socializare.

VEZI și: Dr. Marius Sava: Cum poți să te vindeci de diabet. Există o singură condiție foarte importantă



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel