Mircea Badea a dat o replică după ce Dana Budeanu a făcut caterincă de o anumită categorie de bărbați. Realizatorul TV a spus că nu este nimic de râs dat fiind faptul că vorbim de o boală de care suferă și el, și nu vreo fiță.
„Neața la toți mafioții de la coadă la pâine care întreabă dacă e cu maia și goji moji gluten. Luați franzelă, fătălăiloooor!”, a scris Dana Budeanu pe Facebook.
Mircea Badea a spus că el are intoleranță la gluten și vorbim de o boală deloc de neglijat.
„Eu am cea mai mare intoleranță la gluten. Am boala Duhring. Sunt cel mai intolerant la gluten eu și alți câțiva de la planetă. Forma de boală pe care o avem noi este o boală de nișă, nu este o boală foarte răspândită. Celiachia, intoleranţă alimentară permanentă la gluten, este răspândită, dar eu mă refer la halul în care suntem noi cei cu boala Duhring. Am văzut mulți care ziceau „hahaha, terminați cu prostiile astea cu glutenul”, iar apoi se tăvăleau în chinuri pe diferite spețe. Dana Budeanu să fie sănătoasă și să beneficieze de gluten, nu asta este problema, dar poate nu toți ăștia care mănâncă fără gluten sunt fătălăi, poate unii sunt bolnavi”, a spus Mircea Badea la Antena 3 CNN.
O persoana cu intoleranță la gluten va dezvolta simptome după ce a consumat alimente care conțin grâu, orz sau secară. Simptomele pot include: oboseală, balonare, durere abdominală, diaree, greață, constipație, un sentiment general de stare de rău. De asemenea, pot apărea următoarele simptome: anxietate, dureri de cap, confuzie, amorțeală, dureri articulare sau musculare, o erupție de piele.
Consultați un medic pentru oricare dintre simptomele de mai sus. Un diagnostic corect este important - multe afecțiuni care afectează intestinul au simptome similare. Durerea abdominală severă poate fi un simptom al unei probleme medicale grave și oricine o are ar trebui să primească imediat asistență medicală.
Citește continuarea pe DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News