Dana Roba a devenit conștientă după intervenții care ar fi ținut mai bine de nouă ore. Prietena sa, Alina Radi, oferă mai multe detalii despre toată situația. Este incredibilă opinia vecinilor.
Dana Roba a avut parte de mai multe intervenții chirurgicale pentru a-și păstra viața. Astfel, soțul său, după ce a asaltat-o cu un ciocan în timp ce se afla pe pat, a sunat autoritățile pentru a semnala cele întâmplate. Mai departe, bărbatul a fost reținut de autorități pentru 30 de zile. Între-timp, a avut loc prima înfățișare în instanță, iar Balaciu Daniel s-ar fi prezentat cu plasturi pe față, semn al unei boli de care ar avea parte. Mai sunt zvonuri că acesta ar fi premeditat absolut tot, având în vedere că le-a dus pe cele mici la mama sa pentru a sta. Cu toate acestea, motivul asaltării ar fi fost faptul că bărbatul nu a fost de acord cu decizia Danei Roba de a divorța. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul religiei după ce Dana Roba s-a convertit la penticostali.
Multe voci se întreabă ce s-a întâmplat cu cele două fetițe care la momentul faptei se aflau în grija bunicii lor. S-a aflat că, momentan, celor două nu li s-a zis despre tragicul eveniment, considerându-se că ar fi devastator pentru cele două.
Prin urmare, prietena sa, Alina Radi, a vorbit pentru Viva și a precizat condiția sa, dar și starea fetițelor.
„Zilele de după recuperare sunt destul de critice, iar starea ei este în continuare critică. Nu se pate pronunța nimeni că-și va reveni total. Fiicei ei nu știu ce s-a întâmplat. Am înțeles de la frații ei că au ales să nu le spună, pentru că ar fi fost un șoc prea mare. Dana a avut mereu grijă de fetițele ei și a avut grijă să aibă un anumit stil de viață, să le ducă la restaurant, să petreacă timp cu ele, nu știm acum ce va fi…”, a spus Dana Roba pentru viva.
„Știu că și-a revenit și abia aștept să vorbesc cu ea. A fost un șoc ce s-a întâmplat și a fost șocant să aflu și părerile vecinilor, care au spus că „a meritat”, sau că „avea gură mare”. De aceea suntem unde suntem ca țară. Putea să moară, doar o minune a salvat-o. Dana e o femeie foarte credincioasă.”, a mai adăugat prietena Danei Roba.
„Indiferent cum era ea în tinerețe, după ce și-a făcut o familie și s-a pocăit s-a schimbat. În salonul ei nu călca picior de bărbat, doar femei. Dacă eu voiam să vin cu iubitul meu, el trebuia să aștepte afară. Își diviniza soțul, nu a vorbit niciodată urât despre el” a declarat Alina Radi, pentru viva.ro.
Vezi și: Soțul Danei Roba, în fața judecătorilor. Motivul pentru care bărbatul avea plasturi pe față
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News