Dana Roba a oferit detaliile întregii situații. După ce a fost bătută cu bestialitate de Daniel Balaciu, cel din urmă le-a dus pe fetițe, care au asistat la întregul proces, la mama lui.
Dana Roba a fost victima unui abuz domestic în urma bătăii aproape mortale pe care a primit-o din partea soțului său. Astfel, într-un interviu acordat Acces Direct, Dana Roba a reuști să ofere mai multe informații despre întreaga situație. Deși era într-o stare la limită între planul real și cel inconștient, victima își aduce aminte câteva detalii din întregul eveniment.
Dana Roba povestește faptul că fetițele erau în casă la acel moment, dezvăluind astfel o informație care contrazice detaliile știute până acum. Zvonurile transmiteau că soțul Danei le-a dus pe fetițe la mama lui, înainte de a săvârși actul cumplit. Dana Roba spune că acestea erau în casă chiar în acel moment și le-a dus la bunica lor abia după ce a terminat acțiunea. De asemenea, Dana Roba spune că vecinii i-au spus că le auzeau pe fetițe cum țipau dimineața foarte devreme când tatăl lor le ducea la bunică.
„Fetele erau în camera lor. S-au trezit și au început să plângă și, după ce el a terminat cu bătaia cu mine, eu fiind într-o stare de ușoară inconștiență, și le auzeam cum ziceau „Vreau la mama”, că-mi spuneau și vecinele ieri când am urcat pe scară că le auzeau pe fetițele mele la cinci-șase dimineața cum strigau „Vreau la mama, ce i-ai făcut mamei? Vrem s-o vedem”, iar le-a zis „ E închisă mă-ta, las-o acolo”. Mă mir că nu le-a omorât și pe fete. Nu le-a dus pe fete la mama lui, ele erau în casă, el a premeditat că nu aveam acel ciocan în casă. El a adus ciocanul în casă că nu aveam un astfel de ciocan. Îmi doresc foarte mult să fie decăzut din drepturi (părintești) pentru că, dacă el face vreo 10-15 ani de închisoare, va ieși când fetele vor avea 20 de ani. Bineînțeles că ele atunci vor avea un prieten, că e normal, iar el, din gelozie, le va omorî. El întotdeauna spunea „Ce crezi mă, ele vor umbla cu cine vor ele? Băi, păi eu îi fac capătul ăluia mă.”. Îmi mai aduc aminte din acea noapte că mă ridica și mă dădea cu capul de perete și spunea „ Ai să vezi că vei muri. Eu îți garantez sută la sută că o să mori”. El nu era beat, nici drogat, nu făcea așa ceva. M-a luat în somn ca să nu ripostez, dacă eram trează țipam, alertam vecinii, fugeam pe ușă. Îmi mai spunea că „ Te rog, poți umbla cu oricine, poți face ce vrei tu, dar te rog, să nu divorțezi de mine”, asta înainte de bătaie. Alte dăți o mai dădea pe șantaj, pe amenințare. El a pozat cinci ani de zile în cel mai bun om, după care și-a dat arama pe față. ”, a spus Dana Roba.
Dana Roba mărturisește că ținea casa din munca ei. Soțul său nu muncea, doar ocazional când mai trebuia să arbitreze un meci, pe o sumă infimă. Cu toate acestea, făptașul, după ce s-a întors acasă, a întrebat-o pe Dana dacă să cheme ambulanța. Victima s-a rugat de acesta să sune la salvare, după care nu mai reține alte detalii.
„Îmi mai aduc aminte că după ce mă bătuse, fiind într-o stare de inconștiență, le luase pe fetițe și s-a întors după nu știu cât timp. Nu pot preciza timpul ăla. Apoi s-a întors și vorbea la telefon cu cineva, țipa, iar apoi se uită la mine și mă întreabă „Vrei să chemăm ambulanța?”, iar eu i-am zis „Da, te rog, cheamă ambulanța, nu mai pot, mi-e rău”. Țin minte că i-am spus sută la sută acest lucru: „ E mai ușor să faci 15 ani de închisoare decât 20”, iar el a zis „Bine, chem ambulanța”. Toată lumea plângea care intra să mă vadă, și polițiștii și cei de la ambulanță. Nu a muncit niciodată de când era cu mine. Chipurile mergea și arbitra pe 100 de lei toată ziua. De când ne-am căsătorit am ținut toată casa din munca mea. Eu mă ocupam și de fetițe, el doar se ducea la 12 să le ia de la școală. După care nu făcea absolut nimic. Dacă divorțam de el pierdea singura sursă de venit. El m-a amenințat de foarte multe ori că-mi face capătul”, a încheiat Dana Roba.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News