Dana Rogoz a împlinit 39 de ani. Actrița a avut parte de mai multe surprize emoționante: „Am plâns de mai multe ori”

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Dana Rogoz
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Dana Rogoz

Dana Rogoz și-a sărbătorit ziua de naștere. Actrița a împlinit 39 de ani și a avut parte de mai multe surprize emoționante.

Dana Rogoz și-a aniversat ziua de naștere. Vedeta a împlinit 39 de ani și a avut parte de nenumărate momente emoționante și pline de fericire în această zi specială. Pe pagina sa de Instagram, Dana Rogoz a povestit cum a decurs ziua. Încă de la primele ore ale dimineții, actrița a fost surprinsă de copiii săi, care i-au urat „La mulți ani”, urmând apoi ca Adela Popescu să îi facă o vizită neașteptată ce a bucurat-o nespus. Tot în această zi, fratele Danei Rogoz s-a întors pentru prima dată din Olanda, acolo unde lucrează, pentru a o surprinde pe sora lui. Seara, actrița a jucat în spectacolul „Masacrul”, iar la final, spectatorii i-au cântat în cor „La mulți ani”, momentul fiind cu adevărat copleșitor și emoționant. Pe lângă toate acestea, vedeta a mărturisit că a primit sute de mesaje și telefoane, simțindu-se cu adevărat iubită.

Cu toate acestea, Dana Rogoz a vorbit și despre partea mai puțin plăcută. Actrița a recunoscut că a fost un an extrem pentru ea, cu multe lovituri dure din partea vieții care au creat răni adânci și durere continuă. Totuși, vedeta a precizat că a avut reușite profesionale imense în ultima perioadă și speră ca anul ce urmează să îi aducă vindecare, armonie și seninătate. 

„A fost și anul unor lovituri ale vieții”

„Ziua mea de naștere a fost anul acesta foarte emoționantă. Sau, altfel spus, am plâns de mai multe ori pe parcursul zilei. Mă rog, de fapt am început sa plâng de cu o zi înainte. Nu știu cum să vă spun, dar ultimul an a fost unul extrem pentru mine. A fost un an cu mari reușite profesionale, căci scurtmetrajul meu a călătorit mult de tot - și o mai face încă - pe la festivaluri internaționale. A fost și anul în care am renovat și salvat de la prăbușire casa de la Viscri! Dar a fost și anul unor lovituri ale vieții, care au creat răni, a căror coajă mult prea fragilă s-a tot rupt, generând o durere surdă aproape continuă. Poate că anul care urmează va fi cel al vindecării, al armoniei, al seninătății.

Te-ar putea interesa și: Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, o nouă înfățișare la tribunal. Ce dezvăluiri a făcut cântăreața

Primele emoții ale zilei de ieri au venit de la copiii mei, care mi-au urat „La mulți ani", cu cele mai dulci glasuri adormite. Apoi Adela mi-a făcut o surpriză și a trecut, neprogramat, pe la mine, iar gestul ei mi-a adus o mare bucurie. La fel și cel al unuia dintre frații mei, care a făcut mari eforturi să plece de la job-ul său din Olanda și să se întoarcă pentru prima oară în țară de la plecarea sa, chiar de ziua mea. Iar pe seară, am jucat spectacolul „Masacrul" și la aplauzele de la final spectatorii mai întâi au început să-mi strige câte o urare, ca mai apoi să înceapă să îmi cânte cu toții „La Mulți Ani". A fost copleșitor. Iar am plâns, ce să fac?! Și apoi am ajuns acasă, unde ai mei mă așteptau cu tort și cu cadourile alese cu atât de mare grija și iubire. Ei bine, adăugați la toate cele descrise pe scurt mai sus și sute de mesaje și telefoane extrem de emoționante. M-am simțit foarte iubită, FOARTE! Asa ca vă mulțumesc tuturor pentru acest sentiment!

39 - sunt pregătită!”, a scris Dana Rogoz, pe rețelele sociale.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel