Dana Rogoz și-a deschis inima și a vorbit despre familia ei. Actrița și-a pierdut tatăl în urmă cu câțiva ani, când abia devenise mamă. Chiar dacă aveau o relație bună, se pare că nu întotdeauna lucrurile în familia ei au fost astfel. Vedeta a scos la iveală amănunte mai puțin știute.
Puțini știu care a arătat copilăria actriței Dana Rogoz, dar aceasta a vorbit deschis despre cât de dificilă a fost acea perioadă când tatăl ei nu a fost tot timpul prezent.
“Acum situația este sub control, dar până acum evitam să vorbesc despre asta, pentru că imediat plângeam. Acum să zic că accept, dar este greu. Moartea lui a venit așa într-o săptămână, iar doliul a fost mai lung, pentru că trebuia să mă mobilizez pentru Vlad, care era foarte mic. Am tot amânat perioada de doliu, când eu aveam nevoie, de fapt, să spun că asta simt, că e dureros”, a spus Dana Rogoz la “Vorbește lumea”.
Dana Rogoz a simțit lipsa tatălui
Despre divorțul părinților Danei Rogoz se cunoșteau detalii, însă despre lipsa tatălui din viața actriței nu s-a știut până acum. Dana Rogoz a povestit cât de mult a afectat-o faptul că tatăl ei nu a fost prezent în viața ei pe cât și-ar fi dorit ea.
“Tata a fost absent o lungă perioadă din viața mea, după divorțul de mama. Abia după 18 ani, relația noastră a început să se lege. Acum sunt foarte multe regrete. Există regrete pentru lucrurile pe care nu a apucat să le trăiască, nu și-a cunoscut nepoata, dar sunt și regrete pentru că nu am avut anumite discuții cu el. Oricum, eu l-am înțeles și l-am iertat, chiar dacă și astăzi îl mai judec pentru anumite situații”, a mai adăugat actrița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News