Dana Rogoz a avut parte de un concediu de coșmar, din cauza companiei aeriene. Actrița și familia ei au ajuns la Paris, fără bagaje.
Dana Rogoz, soțul și copiii lor, au plecat la Paris, pentru a petrece Revelionul. Cei patru au ajuns cu bine la destinație, însă fără bagaje. Fiind nevoiți să-și cumpere haine noi, pentru a se putea plimba prin oraș.
„Am ajuns în Paris și bagajul nostru este în București. , mă întreb? Ok, când e escală înțelegi, dar când nu e escală… Am fost doar doi oameni, noi și încă cineva”, a spus vedeta.
Actrița spune că nu poate înțelege cum s-a putut produce o asemenea eroare, în condițiile în care nu au avut escală, zborul fiind direct.
„Suntem doi ghinioniști care au ajuns la destinație fără bagaj. Știți că noi reușim să facem bagaje puține, la modul că avem un singur bagaj la familie. Drept urmare toate haine copiilor, ale mele și ale lui Radu sunt în acel bagaj”, a povestit Dana Rogoz pe rețelele de socializare.
„Am aterizat aseară în Paris, dar FĂRĂ bagaj. Și cum noi avem acest antrenament de a călători mult cu bagaje puține, aveam un singur bagaj la cala cu hainele pentru toți 4. Mai aveam un troller de mâna, dar în care am pus doar schimburile pentru avion și ceva în plus pentru Radu. Așadar, până ne ajunge (SPER) bagajul, mergem la cumpărături de haine. Partea amuzantă e că Vlad se crede ...în Asia, de unde iubește să își cumpere haine tradiționale, locale. Așa că acum tocmai mi-a zis entuziasmat că mergem să cumpărăm "haine tradiționale franțuzești"
Vezi această postare pe Instagram
„Nu avem încă vești despre bagaj. Dar v-am urmat recomandările și ne-am oprit la Petit Băteau și Monoprix, pentru cumpărături. Vlad a fost foarte exigent cu selecția lui de ținute franțuzești... Dar într-un final, echipați corespunzător, ne-am plimbat toată ziua prin Paris. Am luat micul dejun clasic franțuzesc, privind spre Arcul de Triumf. Am luat-o la pas pe Champs-Elysees, am intrat și la Musee d'Orsay, și încă nu am ajuns înapoi la cazare. Deci o zi plină! Dar fără bagaj”, a relatat actrița, pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
În vară, Dana Rogoz și întreaga ei familie au trecut prin clipe de panică, după ce compania aeriană le-a anulat biletele. Actrița, împreună cu soțul ei și cei trei copii, au rămas blocați pe aeroportul din Frankfurt, la întoarcerea din vacanță.
Cuplul, care are are doi copii, pe Lia și pe Vlad, dar și pe Barbu, care este fiul regizorului din prima sa căsătorie, au fost în vacanță în Bali. La întoarcere, din cauza escalelor și a întârzierilor de zboruri, au rămas blocați în aeroport.
„Și ne-am trezit în Doha! Bună dimineațaaaaa! Zborul a plecat cu o întârziere de peste 3 ore din Singapore, drept urmare am pierdut conexiunea din Doha spre București. Dar nu ne stresam noi din atâta lucru. Acum luăm micul dejun în aeroport și peste câteva ore zburam spre… Frankfurt! Și de acolo spre București. Și în loc să ajungem la ora 13:00 pe 17 august, vom ajunge la 00:30 pe 18 august.
Am aterizat în Frankfurt, dar când am ajuns la check-in ne-au spus că biletele noastre au fost anulate și nu mai avem loc în zborul spre București. A fost o eroare probabil și drept urmare vom rămâne peste noapte în Frankfurt. Sincer, am râs. A fost șocul. Mă simt ca Tom Hanks în „Terminalul', adică pare că nu mai ies din niște aeroporturi. Am senzația că sunt prinsă aici. Trebuie să găsim o cazare în noaptea asta și o să ajungem mâine. Ce să poți să faci în situația asta, altceva decât să râzi?” a spus Dana Rogoz în Insta Story.
Ulterior, vedeta a revenit, pe rețelele de socializare, cu noutăți privind situația ei și a familiei sale. Actrița spune că a reușit să ajungă în România, însă că a trebuit să-și schimbe complet planurile și, în loc să meargă direct acasă, au plecat spre Alexandria, unde are loc festivalul Ideo Ideis.
„Cum nu mai există niciun alt zbor spre țară, ni s-a asigurat cazarea peste noapte, într-un hotel din aeroport. De dimineață, la 9:45, pe 18 august, ne-am suit în avion spre casă. Culmea e că nu vom dormi acasă în prima noapte, ci la Alexandria, unde ar fi trebuit să ajungem deja, la festivalul Ideo Ideis, dacă zborurile ar fi mers conform planului inițial. Vreau doar să va asigur că mai mult am ras, decât ne-am enervat. Mai ales în Frankfurt, când am fost singurii români veniți de la Singapore, care am rămas la sol (…) Astea sunt detaliile unei vacanțe cu care rămâi în suflet peste ani, a scris ea pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News