Dana Săvuică a dezvăluit, în exclusivitate pentru Spectacola, cum se simte, la doi ani după operația la coloană.
În urmă cu doi ani, Dana Săvuică a ajuns de urgență la spital, din cauza durerilor insuportabile cu care s-a confruntat, la nivelul spatelui, în urma unei căzături în baie. Vedeta a sunat imediat la salvare și a ajuns de urgență pe masa de operație.
Recent, Dana Săvuică a fost invitata Rominei Băluță, în cadrul emisiunii „Pastila de frumusețe”, acolo unde a dezvăluit cum se simte, la doi ani de la operația la coloană. Vedeta a mărturisit că starea sa de sănătate este foarte bună și asta pentru că a ascultat recomandările medicului, a făcut recuperare medicală, iar ulterior, a introdus exercițiile de la kinetoterapie și în ritualul ei zilnic. Dana Săvuică a ținut să-i sfătuiască și pe cei de acasă să facă exerciții în fiecare dimineață, pentru a scăpa de durerile de cap, de spate și de gât și pentru a avea energie.
„Sunt bine, am avut această intervenție asupra coloanei fix acum doi ani. Domnul doctor a fost extraordinar, ținem legătura și acum, am mers pe recomandările domnului doctor, am făcut recuperare medicală și după ce am terminat recuperarea medicală, am introdus exercițiile de kinetoterapie în fiecare zi, în ritualul meu.
Acum, când mă trezesc, nu mai sar din pat, deși aș putea. Stau liniștită și îmi încep exercițiile pentru îndreptarea coloanei, pentru a-i da energie organismului meu, a-i da timp să se trezească pentru o nouă zi. Asta este foarte important! Faceți exercițiile acestea simple și o să vedeți că nu vă mai doare capul, nu vă mai doare coloana, nu vă mai doare gâtul și zona care provine de la cervicală. Toate aceste lucruri pe care puteți să le faceți sunt atât de simplu de introdus în viața de zi cu zi și nu fă dură din timp decât zece, cincisprezece minute. O să vedeți ce energie și ce poftă de viață o să aveți după aceea”, a spus Dana Săvuică, în cadrul emisiunii „Pastila de frumusețe”.
Ajunsă la vârsta de 54 de ani, Dana Săvuică a rămas la fel de frumoasă și energică. Vedeta susține că, după vârsta de 50 de ani, a învățat să se iubească mai mult și să se pună pe ea pe primul loc.
„Am învățat să mă iubesc pe mine mai mult, să mă pun pe primul loc, pentru că, dacă te iubești pe tine, atunci ai grijă de tine și când ai grijă de tine, atunci ești sănătos atât fizic cât și mental și poți să răspândești această stare de bine și celor din jur”, ne-a mai spus Dana Săvuică.
Urmărește emisiunea integrală mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News