Daniel Onoriu a fost părăsit de iubita de care declara recent că este foarte îndrăgostit.
Daniel Onoriu a uimit pe toată lumea în ultima perioadă, când a făcut diferite dezvăluiri cu privire la femeile din viața lui. Nu în urmă cu mult timp, acesta o implora pe Isabela, fosta sa soție, să se reîntoarcă la el. La scurt timp însă, a dat-o din nou uitării pe femeie și și-a exprimat public regretele cu privire la despărțirea de prima sa soție și mama copiilor lui. Nici aceste declarații de dragoste nu au rezistat însă prea mult timp, că Daniel Onoriu s-a afișat cu o nouă femeie, din Canada, pe care o numea deja a fi „soția sa”. Chiar dacă pilotul le spunea tuturor cât de mult o iubește pe aceasta și că, în curând, va ajunge din nou în fața altarului, se pare că situația s-a schimbat, din nou. Daniel Onoriu a făcut o nouă postare pe rețelele de socializare, unde a spus faptul că femeia s-a despărțit de el, pentru a se întoarce la fostul partener de viață.
„Dragilor! Am renunțat la canadiancă. Mi-a dat un mesaj în care m-a anunțat că nu poate continua cu mine din cauza distanței mari care e între noi și are dreptate! Mie îmi convine sincer că nu continuăm și îmi pare bine că ea a fost prima care a pus stop relației noastre! Eu am caracter și nu i-am spus că nu îmi place de ea așa că sunt fericit că am scăpat de ea! Ea și-a pus poze cu fostul ei pe profil, un tip destul de pămpălău și spun asta pentru că acum două zile am vorbit cu el la telefon și i-am spus că am făcut dragoste cu iubita lui de trei ori! Dacă el acceptă așa ceva înseamnă că e un om josnic și să fie sănătos. Mai jos aveți mesajele dintre mine și Canadiancă.”, le-a transmis Daniel Onoriu fanilor săi, unde le-a atașat și conversațiile dintre el și fosta sa iubită.
Dacă acum spune că nu-i place de femeia din Canada, recent, Daniel Onoriu avea cu totul altă opinie. Acesta o caracteriza a fi extrem de frumoasă, elegantă și rafinată, perfectă pentru gusturile sale. Acesta se mândrea foarte mult cu femeia, care are studii superioare, dar și conexiuni „puternice”.
„Dacă o vedeți pe soția mea o să ziceți că nu e adevărat! În primul rând, are 44 de ani și asta contează pentru mine mult. E super frumoasă, doamnă în adevăratul sens al cuvântului! Rafinată, elegantă, suflet bun, mă adoră și o ador, mă susține în tot ceea ce fac, inclusiv în motorsport, locuiește în Canada, are o fetiță de 12 ani superbă! Are două facultăți, are conexiuni cu oameni puternici financiar! Cum să nu îl laud pe Dumnezeu care m-a unit cu ea de la capătul pământului din Canada fraților! Promit public, viitoarea mea soție că nu te voi înșela niciodată în viața mea și o să te iubesc și respect și răsfăța așa cum nu ai mai fost niciodată în viață ta până în clipa asta, martor îmi este Dumnezeu din cer! Nu vă arăt fața ei decât când vom fi împreună. Echipele tv căutați-mă să vin la voi în direct luni.”, a scris Daniel Onoriu pe rețelele de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News