Daniela Crudu este în culmea fericirii, după ce a devenit mămică pentru prima dată.
Daniela Crudu trăiește cele mai frumoase momente din viața ei. Vedeta a devenit mămică pentru prima dată, după ce a adus pe lume o fetiță superbă, perfect sănătoasă. Fosta asistentă TV a publicat și primele fotografii cu bebelușul.
Frumoasa brunetă este în culmea fericirii, după ce a născut. Proaspăta mămică a publicat și primele fotografii cu bebelușul. Din imaginile postate, se poate observ că vedeta a optat pentru operația de cezariană. Fanii au felicitat-o imediat pentru această minune din viața ei.
Vedeta a recunoscut că își dorea fetiță, deși era convinsă că va avea băiețel. Aceasta s-a gândit chiar și la nume. Pe micuță o va chema Daiana.
"Ce moment frumos! O va chema Daiana! Am primit testul din America pe mail. Este sută la sută fetiță. Îmi doream fetiță. Prima oară nu știam nici eu, dar m-am gândit mai bine, la fetiță o să știu eu ce să îi fac. Vreau să fac băiță cu ea, vreau să mă machiez cu ea.", a declarat Daniela Crudu, într-o emisiune TV.
"Mi-a fost rău până acum, am avut greață încontinuu, cred că majoritatea graviduțelor au avut în primul trimestru. Mi-a fost rău de tot, am avut greață, amețeală, nici nu prea am putut să ies din casă, nu am făcut mai nimic pentru că mi-a fost rău.(...)", a declarat Daniela Crudu, pentru spynews.ro.
Bianca Drăgușanu, una dintre vechile prietene ale brunetei, nu era la curent cu faptul că Daniela Crudu va deveni mămică și a fost de-a dreptul surprinsă, în momentul în care a aflat. Totuși, blondina s-a arătat a fi foarte fericită pentru Cruduța, exprimându-și deja dorința de a fi nașa de botez a bebelușului.
”Nu pot să cred așa ceva, eu până nu văd, nu cred. Sunt nașă dacă vrea, să mă pună nașă la copil. Doamne ajută, o să-i scriu. Știu că își dorea, mă bucur pentru ea, să dea Dumnezeu să aibă o fetiță amuzantă și deșteaptă, exact ca ea. Să dea Dumnezeu să fie sănătoasă, să aibă o sarcină ușoară, să ne auzim cu bine. Să mă pună nașă că sunt cea mai superbă, frumoasă și deșteaptă nașă (n.r. râde). Aștept să-mi dea un semn să-mi spună că vrea să-i fiu nașă”, spunea Bianca Drăgușanu pentru Spynews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News