David Attenborough prevede "o schimbare pozitivă" pentru criza climatică în 2021

Data publicării:
David Attenborough, captură foto Instagram
Descriere foto: David Attenborough, captură foto Instagram

Naturalistul britanic David Attenborough este încrezător că anul 2021 va marca "o schimbare pozitivă" pentru criza climatică

Naturalistul britanic David Attenborough şi-a exprimat vineri încrederea că 2021 va marca "o schimbare pozitivă" în criza climatică, întrucât nevoia adoptării de măsuri "nu a fost niciodată mai urgentă". 

Într-un mesaj de Anul Nou, cu prilejul noii serii de filme documentare ce va fi difuzat duminică de postul BBC, Attenborough a subliniat că omenirea poate face mai mult când este unită, cum a demonstrat deja în 2020 în contextul pandemiei de COVID-19.

"Vă vorbesc de acasă, pentru că la fel ca şi voi în marea parte a anului trecut am stat acasă, departe de prieteni, rude şi de accesul lumii la natură", a spus prezentatorul într-un mesaj care va fi difuzat vineri seară de BBC şi din care mass-media a prezentat anticipat unele extrase, notează Agerpres.

David Attenborough a recunoscut că ultimele luni au fost pentru mulţi "o provocare", dar că "reacţia în faţa acestor vremuri extraordinare a demonstrat că, atunci când lucrăm împreună, nu există limite la ceea ce putem obţine".

"Azi experimentăm o schimbare în domeniului mediului înconjurător cum nu s-a mai văzut, iar nevoia de a lua măsuri nu a fost niciodată mai urgentă. Anul acesta, lumea se va reuni la Glasgow (Scoţia) pentru Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice. Este un moment crucial în istoria noastră", a subliniat el.

"Acesta poate fi un al schimbării pozitive, pentru noi şi pentru făpturile minunate cu care împărţim planeta", a precizat naturalistul, care a cerut să facem din 2021 "un An Nou fericit pentru toţi locuitorii planetei noastre perfecte".

Mesajul său coincide cu lansarea noii serii de filme documentare "A Perfect Planet", care s-au difuzat timp de patru şi care au fost filmate în 31 de ţări.

Prima seria formată din patru episoade explorează activitatea vulcanilor, a oceanelor şi a luminii solare.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Maria Alexandru | Categorie: Lifestyle


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel