Celebrul DJ francez David Guetta continuă seria de concerte caritabile „United At Home” cu un show caritabil în Burj Al Arab Jumeirah.
După ce a strâns 1,6 milioane de dolari în beneficiul mai multor organizații de la începutul crizei sanitare, DJ-ul se va opri la Dubai pe 6 februarie pentru un nou spectacol live caritabil.
„După Miami, New York și Paris, sunt foarte mândru să anunț că ne îndreptăm spre vârful iconicului Burj Al Arab Jumeirah pentru un alt spectacol United At Home, de data aceasta într-un oraș care este drag inimii mele: Dubai. Până în prezent, am strâns peste 1,6 milioane de dolari, mulțumită tuturor celor din întreaga lume care au luat parte la acest lucru. În aceste momente dificile, sperăm să aducem confort, bucurie și sprijin prin puterea muzicii și a emoțiilor. Am sprijinit multe organizații caritabile și am contribuit la schimbarea reală a vieții oamenilor în timpul pandemiei. Continuăm astăzi în această direcție, beneficiari fiind UNICEF și Dubai Cares”, a transmis David Guetta prin intermediul unui comunicat de presă.
Întregul eveniment va fi disponibil online, gratuit, pe platformele de socializare ale lui David Guetta, iar donațiile vor fi distribuite către Dubai Cares și UNICEF.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News