De ce e mai bine să mâncăm mâncare gătită. Dr. Anca Hâncu trage un semnal de alarmă asupra celor care mănânca în fața ecranelor: „Creierul nu realizează”

Data publicării:
Sursa foto: pexels.com
Descriere foto: Sursa foto: pexels.com

Mâncarea gătită este mai sănătoasă pentru trup și suflet. Care sunt riscurile la care se expun cei care mănâncă o singură masă în zi.

”Mâncarea ca la mama acasă” este o sintagmă spre care ne trimit nutriționiștii atunci când vine vorba de mâncarea gătită, subliniind că o dietă sănătoasă nu înseamnă doar alimente exotice, uneori greu accesibile din punct de vedere financiar, ci și mâncarea pe care ne-o putem face singuri, dacă suntem pricepuți, sau pe care să ne-o putem cumpăra din surse sigure.

În ceea ce privește gătitul acasă, acesta are beneficii atât pentru sănătate, prin controlul pe care îl avem asupra calității ingredientelor și al adaosului de condimente, în special sare, cât și pentru sănătatea psihoemoțională a cuplului ori a relației dintre părinți și copii, prin implicare și petrecerea unui timp de calitate. 

Dr. Anca Hâncu, medic specialist în nutriție și boli metabolice, a exemplificat câteva dintre felurile de mâncare, clasice pentru bucătăria autohtonă, dar cu mici îmbunătățiri, și care vin cu o multitudine de beneficii.

”O ciorbă cu carne de curcan și legume lângă, dacă punem și o felie de pâine, pentru doamne, de preferat integrală sau neagră, va fi suficient pentru o masă de prânz”, a spus nutriționistul, precizând că acest fel de mâncare are și proteina animală, mai mult, carnea de curcan este una bogată în triptofan, aminoacidul responsabil cu starea de bine, dar și minerale și vitamine din legume.

Pentru bărbați, care au nevoie de un aport caloric mai mare, nutriționistul a exemplificat un meniu gătit format din ”două pulpe de pui cu cartofi, care nu sunt prăjiți, ci făcuți la cuptor, întâi fierți și apoi copți. Peste aceștia mai punem și murături, pentriu că vreau să fie mai multe legume, jumătate din farfurie să fie cu legume. Ața avem și probiotice, și prebiotice”. 

Cum ne află în post și mulți urmează această cale, ce ne permite și câte o ”dezlegare la pește”, medicul a venit și cu un meniu de pește, ”păstrăv cu măsline, lângă care putem pune niște orez, integral, dacă se poate, putem pune și o salată de varză și va fi foarte gustoasă”, a mai spus nutriționistul.

Citește continuarea pe DC Medical



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Sanatate


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel