Cosmina Păsărin a dezvăluit care este sfatul pe care l-a primit de la Adela Popescu, înainte de a prezenta emisiunea Vorbește lumea, dar și de ce nu ar participa la un show de supraviețuire.
Cosmina Păsărin va fi noua moderatoare a emisiunii Vorbește lumea, alături de Majda Aboulumosha și Emily Burghelea, după ce Adela Popescu, Shurubel și Bogdan Ciudoiu au intrat în vacanță. Vedeta a mai fost pusă în această postură recent, când soția lui Radu Vâlcan a născut. Acum însă, aceasta spune că experința va fi cu totul diferită, datorită colegelor pe are le va avea lângă ea.
„În primul rând că platoul are altă față. Îmi plăcea foarte mult cum era și atunci și îmi place foarte mult cum e și în momentul de față. La fel de important este un alt detaliu, faptul că am prezentat atunci într-o altă formulă, în vară. În toamnă, l-am avut ca partener pe unul dintre colegii Adelei. Eu, practic, i-am ținut locul ei în toamnă. Acum, am două partenere minunate și vesele. Zona în care ne ducem este o zonă super happy, nu spun că până acum nu era cazul de așa ceva, Doamne ferește. Doar că suntem femei, este energia aceasta feminină, este frumos, îmi place mult.”, a declarat Cosmina Păsărin potrivit ego.ro
Chiar dacă îi place viața în televiziune, Cosmina Păsărin exclude din start participarea în cadrul unui show de supraviețuire, chiar dacă acestea sunt atât de celebre. Vedeta spune că, în primul rând, nu ar avea capacitățile fizice să facă față unei astfel de provocări.
„Nu sunt în zona mea, nu m-aș simți confortabil la astfel de show-uri și prefer să nu accept astfel de invitații. Nu cred că aș face față, chiar nu este ceva ce mi-aș dori să fac eu. Alții poate sunt mai curajoși, mai dornici să încerce, eu sunt destul de atentă la deciziile de acest fel și nu aș vrea să iau o decizie care mi-ar îngreuna viața. Este posibil să se întâmple acest lucru și am zis că este mai bine să nu accept astfel de provocări. Îmi plac provocările, dar nu din zona asta.”, a mai spus ea.
„S-au petrecut foarte multe schimbări, foarte multe schimbări în interiorul meu, în primul rând. Sunt eu alt om, m-am schimbat. Nu știu de ce tot auzim în societate că oamenii nu se schimbă. Eu știu oameni care s-au schimbat și care au acum variante mult mai bune. Chiar ne schimbăm, important este să ne dorim. Am schimbat foarte mult din modul de gândire, din modul de a acționa. S-a schimbat viața foarte mult și cumva m-am dus într-o zonă foarte benefică mie. Am încercat să fac schimbări în bine. Te poți schimba și schimbările să nu fie neapărat din zona pozitivă, să fie din zona negativă.”, a mai spus ea.
Înainte de a prelua cârma emisiunii, Adela Popescu i-a oferit și un sfat prețios celei care îi va lua locul pe perioada verii.
„Adela este un om minunat. Știți că ea are alt proiect în momentul de față și practic, noi trei am venit în locul lor. Ei au plecat în vacanță, băieții, Bogdan și Shurubel, iar Adela va începe acest nou proiect. Nu simt presiune. Ar trebui? Nu, deloc chiar. Nu am fost cumva aduse ca să ne comparăm, nici noi între noi, nici noi cu echipa care a fost înainte. Nu asta a fost ideea.
Mi-a spus că va urma o perioadă care nu este chiar ușoară și nu este ușoară, că va fi intensă și așa este, este intensă și gândește-te că noi vorbim acum după primul live, dar că, cu timpul, lucrurile se vor așeza și fix așa se va întâmpla. Țin minte aceste lucruri despre care ea îmi povestea și am trăit aceste senzații anul trecut. Fix când mă obișnuisem, s-a încheiat perioada aceea.”, a mai spus ea.
Cabral și Adela Popescu sunt gazdele noului sezon ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News