De pe scena de modelling, pe cea a Galei Voleiului Românesc: „M-am simțit ca pe scenă”

Data publicării:

Ioana Hododi a format, alături de Ioana Miu, echipa anului în voleiul pe plajă din țară 

Unul dintre cei mai buni ani ai voleiului românesc a fost încheiat cu o seară de gală, în care Federația Română de Volei i-a premiat atât pe cei care au scris istorie în 2023, dar și pe câțiva dintre cei care au scris pagini de aur în trecutul acestui sport. Cu toții au depănat amintiri, au retrăit emoțiile momentelor de vârf ale acestui sezon, dar au făcut și planuri pentru anul următor, unul decisiv pentru revenirea României la un Campionat Mondial. 

Pentru prima dată, la Gala Voleiului Românesc s-a premiat și excelența în voleiul pe plajă. Alegerea celei mai bune echipe feminine nu a fost o surpriză, Ioana Miu și Ioana Hododi dominând acest sezon. Aranjate și elegante, ele au fost atracția serii. Având și câțiva ani de experiență în modelling, Ioana Hododi s-a simțit ca pe scenă. 

„M-am simțit ca pe scenă, foarte bine. Nu am avut emoții deoarece nu a trebuit să vorbesc. Modelling-ul îl fac doar când mai am timp, la câte o prezentare, un shooting, depinde” – Ioana Hododi, componentă a celei mai bune echipe feminine de volei pe plajă a anului 2023. 

 

 

Partenera sa, Ioana Miu, a recunoscut că s-a machiat la un salon profesionist pentru această Gală. Ea are Sărbători pline de emoții, pentru că în această lună va afla dacă a fost admisă la celebra Universitate Stanford, din California. 

„Din păcate, nu sunt capabilă să mă machiez atât de profesionist, dar pentru evenimente de acest gen trebuie să apelăm la profesioniști, așa că m-am machiat la un salon. Am aplicat la early decision la o singură facultate, la Stanford, și răspunsul urmează să vină acum, în decembrie. În cazul în care răspunsul e unul negativ – să sperăm că nu e cazul- voi putea aplica din nou în ianuarie” – Ioana Miu, componentă a celei mai bune echipe feminine de volei pe plajă a anului 2023. 

 

 

Indiferent de răspuns, Ioana Miu va participa în această iarnă la competițiile de volei pe zăpadă. În trecut a jucat și la minus 14 grade Celsius! 

„E mai greu să dai zăpada, decât să aranjezi nisipul, mult mai greu. La minus 14 grade am jucat. A fost foarte nasol, dar la un moment dat te obișnuiești cu temperatura pentru că obișnuiam să ne încălzim foarte bine înainte de meci și nu mai simțeam frigul” – Ioana Miu, componentă a celei mai bune echipe feminine de volei pe plajă a anului 2023. 

Cel mai bun voleibalist roman face senzație în Belgia 

Alexandru Rață a fost desemnat voleibalistul anului 2023 pentru prima data în carieră. El a venit special din Belgia, unde e cel mai bun marcator al campionatului și spune că e o experiență cu totul nouă față de cea din România, unde a cucerit trei titluri de campion cu Arcada Galați.  

„Este greu, acum sunt într-o altă ipostază acolo, cea de titular, de om de făcut diferența pot spune și se așteaptă lucruri de la mine, chit că nu e cel mai mare club. E puțin diferit. E mai echilibrat. Sunt echipe foarte organizate” – Alexandru Rață, cel mai bun voleibalist român al anului 2023.  

Originar din Suceava, el și-a amintit începuturile în volei, unde a mers împreună cu câțiva prieteni. Recunoaște că gândurile îi erau atunci la fotbal.  

„Domn profesor Tudor Orășanu de la Suceava a venit în clasă și ne-a prezentat propunerea lui de a participa la antrenamente de inițiere. Eu fiind copil mă gândeam la cu totul altceva, la fotbal, la altele. Niște prieteni de-ai mei s-au dus și am zis să mă duc și eu. M-am descurcat destul de OK și au văzut ceva în mine. O să îi fiu mereu recunoscător pentru tot” – Alexandru Rață, cel mai bun voleibalist român al anului 2023. 

Chiar dacă se află la prima experiență peste hotare, Alex va face Crăciunul în România, alături de familie. Își amintește cu drag de copilărie, când mergea la colindat cu prietenii.  

”Mă duceam cu prietenii la colindat, dar nu de fiecare dată. Depinde cum ne organizam noi la momentul respectiv, eram mai spontani așa. O să petrec Crăciunul cu familia în România o și o să stau alături de cei dragi” – Alexandru Rață, cel mai bun voleibalist român al anului 2023. 

Star acum în Belgia, Rață recunoaște că visează să joace în Italia sau în Polonia, campionatele pe care le consideră cele mai puternice din Europa.  

„În două campionate aș vrea, în Polonia și în Italia, pentru că după părerea mea oscilează foarte mult, într-un an mi se pare că campionatul Poloniei e mai puternic, câteodată cel al Italiei. În astea două ar fi super pentru mine dacă aș ajunge. Colegii mei Adi Aciobăniței și Dani Chițigoi, au ajuns în Polonia deja. Îi urmăresc, suntem prieteni și vorbesc cu ei. Campionatul e foarte puternic și trebuie să dai 100% în fiecare meci, ceea ce poate numai să îți aducă plusuri și să devii un jucător mai bun” – Alexandru Rață, cel mai bun voleibalist român al anului 2023. 

După cum a explicat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei, „explozia” lui Alex Rață în voleiul românesc era așteptată de toți specialiștii. 

„Ne așteptam de când l-am văzut în campionat la Galați. Lumea îl aștepta. S-au dat exemple de la Dej, când făcea diferența la momentul respectiv, era un copil la 19 ani. Deci toată lumea aștepta o explozie. Ne bucurăm și îi dorim din ce în ce mai mult acestui copil, care e un copil deosebit. Și cuminte și ca sportiv cu calități extraordinare și cu o dorință fantastică de a fi mai bun și de a domina cumva fileul la înălțime” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei. 

România va organiza în iulie, la Blaj, Campionatul European feminin Under 18 

În cadrul Galei Voleiului Românesc, președintele Federației Române de Volei, Adin Cojocaru, a făcut un anunț foarte mare pentru acest sport: România va fi, în iulie 2024, una din cele două gazde ale turneului final al Campionatului European feminin Under 18! Acesta va avea loc la Blaj, inclusiv finalele fiind programate în țara noastră. 

„Când Cipru a anunțat că nu mai poate organiza turneul final, am fost întrebați dacă dorim să găzduim această competiție europeană, în care România va organiza până la finală! Am discutat cu ANS, cu Consiliul Director și cu sponsorii din jurul nostru și așa s-a născut acest răspuns pozitiv. În urma lui și CEV ne-a făcut o prezentare frumoasă, că într-adevăr în România se întâmplă lucruri deosebite și că managementul FRV e orientat cumva înspre dezvoltarea valorilor sportive. Am prins această oportunitate și în 2021, 2023, 2024, în mandatul nostru, în România s-au organizat trei competiții europene” – Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei. 

Cele mai importante premii acordate în cadrul Galei Voleiului Românesc 

Voleibalistul anului 2023 – Alexandru Rață (Tectum Achel, Belgia) Voleibalista anului 2023 – Adelina Budăi-Ungureanu (Pallavolo Pinerolo, Italia) Antrenorul anului 2023 – Sergiu Stancu, selecționer România și antrenorul Arcadei Galați Performanța anului 2023 – Gheorghe Crețu, selecționer Slovenia, medaliat cu bronz la Campionatul European Cea mai valoroasă echipă feminină la volei pe plajă – Ioana Miu/ Ioana Hododi Cea mai valoroasă echipă masculină la volei pe plajă – Bogdan Bratosin/ Valentin Hupoiu Antrenorul anului la volei pe plajă – Răzvan Ifrim Cel mai bun club de junioare în 2023 – Dinamo București Cel mai bun club de juniori în 2023 – CTF Mihai I București Cel mai bun antrenor de junioare – Adrian Radu (Dinamo) Cel mai bun antrenor de juniori – Victor Lazăr (LAPI Dej) 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Spectacola Team | Categorie: Sport


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel