Constantin Enceanu a luat o decizie radicală după moartea bunului său prieten, Petrică Mâțu Stoian.
Constantin Enceanu este îngenunchiat de durere după moartea lui Petrică Mâțu Stoian. Artistul refuză să creadă că și-a pierdut unul dintre cei mai buni prieteni a săi. Vestea morții lui Petrică Mâțu Stoian a șocat pe toată lumea, mai ales că artistul nu dădea semne că e bolnav, motiv pentru care nimeni nu înțelege cum de acesta s-a stins din viața atât de repede. Regretatul artist s-ar fi stins din viață din cauza unui șoc septic, după ce a făcut terapie în camera hiperbară, ca tratament pentru recuperarea post COVID-19.
„Îmi va fi foarte greu”
Constantin Enceanu este în continuare devastat de trecerea în neființă a lui Petrică Mâțu Stoian. Acesta a mărturisit recent că își dorește să scoată o melodie în memoria bunului său prieten, deși îi este extrem de greu să facă acest lucru. Cei doi artiști erau ca frații și se înțelegeau de minune.
Mă gândesc să îi fac un cântec, să i-l dedic, chiar dacă îmi va fi foarte greu să îl cânt pentru că îmi aduc aminte, de fiecare dată, de momentele când era pe scenă, cât de bine ne cunoșteam, cât de bine ne înțelegeam.
Ne înțelegeam din priviri, din respirație… Când făceam improvizații le făceam de credea lumea că am exersat înainte…”, a explicat Constantin Enceanu, pentru Fanatik.ro.
„Am urlat ca un nebun, pe câmp”
Constantin Enceanu a primit vestea morții lui Petrică Mâțu Stoian ca un trăsnet. Artistul a declarat că se afla la volan când a aflat că bunul său prieten s-a stins din viață.
„Când a murit, eram la telefon cu nașul (n.r. Doru Gujman) care era acolo, la ușă la ATI să aflu cum e… Cât vorbeam cu dânsul la telefon, a ieșit cineva și am auzit când a spus că Petre a murit. Am tras pe dreapta, eram la volan, și am urlat ca un nebun, pe câmp.
Îi spuneam lui Dumnezeu că nu este corect, că nu e drept. ‘Ce ai făcut, de ce ni l-au luat? Petre nu trebuia să plece’, strigam acolo.
M-am certat cu Dumnezeu pentru el, i-am zis că nu se poate, că nu e corect, că nu e dreptate. Ziceam ‘Nu ai făcut bine, Doamne, cum să iei un om ca el?”, a mai zis artistul pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News