Dacă până acum s-au obișnuit să fie luați la roast de vedete sau de personaje istorice, jurații iUmor vor avea parte de o mare surpriză.
Preț de un număr, iUmor va deveni ”iHaz”, iar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor fi luați la ”rost” de un cronicar care va face toate răutățile - de la versuri din melodiile Deliei și până la ”Letopisețul unui holtei” (n.r. Jurnalul unui burlac) semnat de Mihai Bendeac - să sune ca un basm frumos.
”Domnul Virgiliu a avut o idee extraordinară, de a crea umor cu ajutorul uitatei limbi românești”, a apreciat Cheloo.
Cum vor reacționa ceilați jurați, cei de acasă pot afla miercuri, de la ora 20.30, la Antena 1, într-o nouă ediție iUmor. De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.
Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul ”iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro. <”iMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News