Deși se bucură de un real succes în afaceri, Denisa Tănase trece prin momente grele. Artista a dezvăluit cu ce problemă se confruntă.
Denisa Tănase, jumătatea trupei ”Bambi” s-a reprofilat, iar acum toată atenția ei este îndreptată către afecerile care i-au aduc un succes colosal pe plan profesional. Artista trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Mircea Brânzei, iar împreună reușit să pună bazele unei afaceri ce le aduce un profit foarte mare.
Cei doi nu au făcut încă pasul cel mare, deoarece pandemia de coronavirus le-a dat planurile peste cap. Până atunci, aceștia se gândesc mai departe de atât, chiar la momentul în care vor deveni părinți, căci își doresc cu ardoare acest lucru.
Deși afacerile îi merg ca pe roate, Denisa Tănase a vorbit și despre compromisurile necesare nivelului la care a ajuns cu multă muncă. Aceasta a recunoscut că a făcut multe sacrificii ca să ajungă omul de astăzi.
”Ochii sunt machiați de aseară pentru că am ajuns acasă la 4 dimineață. În general chiar nu fac asta, dar nu am mai avut energie să mă demachez, am fost direct somn. Și de dimineață nu am avut tip să mă machiez iar. E contrastul ăsta cum se vede de afară și cum e in interior.
Sunt convinsă că de foarte multe ori vă gândiți cât de mișto e viața ei, ce mult se plimbă, e toată ziua într-o plimbrae, într-o poveste, dar în realitate sunt multe momente în care-mi bat joc de mine ca om. Știu că sună dur, dar asta se întâmplă. Eu ca și corp sau ca și suflet sunt pe locul doi sau trei, depinde cum pică”, a spus Denisa Tănase pe pagina sa de Instagram, în timp ce se afla spre o altă afacere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News