Denisa Filcea și Flick au sărbătorit patru ani de la nuntă. Ce declarație romantică i-a făcut Domnul Rimă

Data publicării:
Sursă foto: Captură foto Instagram Flick Domnul Rimă
Descriere foto: Sursă foto: Captură foto Instagram Flick Domnul Rimă

Denisa Filcea și Flick au sărbătorit patru ani de la nuntă. Cei doi sunt mai fericiți ca niciodată, iar bărbatul i-a scris soției sale un mesaj romantic și emoționant.

A fost zi de sărbătoare, ieri, pentru Flick și soția sa, Denisa Filcea. Cei doi au împlinit patru ani de când s-au căsătorit religios și au postat pe rețelele sociale mai multe fotografii din ziua marelui eveniment. Mai mult decât atât, Flick i-a scris și o declarație romantică Denisei.

Ce de obicei, Flick a recurs la o poezie extrem de emoționantă pentru a-și arăta dragostea față de soția sa. Acesta a postat, în mediul online, câteva versuri romantice prin care i-a transmis Denisei un mesaj cu ocazia acestei zile speciale. 

„Aș vrea să las aici scris într-un vers
Care a fost mereu dorința mea:
Să-mi pot găsi o stea in univers.
Și-am găsit universul într-o stea.

Și de fix 4 ani, ești „universul meu” și în fața divinității.

Te iubesc!”, a fost mesajul transmis de Flick, pe pagina sa de Instagram.

Te-ar putea interesa și: Horoscop, luni, 14 octombrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile

În urmă cu ceva timp, Flick a povestit, în cadrul unui podcast, cum a cunoscut-o pe soția sa și cum au început să vorbească, totul pornind de la o pură întâmplare. Pentru că voia să își promoveze afacerea, o școală de dezvoltare personală pentru copii, Denisa a scris radioului unde Flick lucra, iar oamenii de acolo i-au recomandat să colaboreze cu un influencer. Astfel, tânăra l-a contactat chiar pe acesta, pe Instagram, dar mesajul ei a fost văzut abia după câteva zile.

Când a văzut că este o femeie frumoasă și că e vorba și de o oportunitate de afaceri, Flick a decis să îi răspundă și astfel au început să vorbească și să păstreze legătura. Flick a mărturisit că l-a impresionat pentru că la doar 20 și ceva de ani, Denisa era deja independentă din punct de vedere financiar. Cei doi au continuat să vorbească pe rețelele sociale, după au continuat cu apeluri telefonice care durau ore în șir. Deși simțeau că există o conexiune între ei, amândoi au amânat momentul întâlnirii pentru că le era teamă că nu arată întocmai ca în fotografiile postate. 

Te-ar putea interesa și: Randi, primele declarații după ce a fost prins drogat la volan. Cum se apară artistul

„Am amânat de teamă că nu arătăm ca în poze”

„Mi-a scris pe Instagram, pentru că avea un business la Oradea, o școală de dezvoltare personală pentru copii, și a scris la Radio ZU pentru că voia reclamă locală pe radio, în Oradea. Discutând cu cineva de la marketing, dându-i planuri tarifare și nu știu ce, ea și-a făcut niște calcule și și-a dat seama, că ei i-au recomandat să lucreze mai bine cu un influencer și a ajuns să îmi scrie mie. Știa că sunt la Radio ZU, nu mă urmărea, nu era vreo fană. Mi-a scris, eu i-am răspuns. Mesajul, eu nu o urmăream, ea nu mă urmărea, intră la „others” pe Instagram și am văzut mai târziu, peste câteva zile. Am văzut mesajul ei, nu ascund faptul că am văzut poza, am văzut că este o femeie frumoasă și o oportunitate de business în același timp.

Am început să vorbim, era pandemie, repet. Mi-a povestit ce face și mi s-a părut foarte tare pentru o fată de 20 și ceva de ani să fie independentă financiar. Am mai discutat cu ea, am vrut să o mai ajut, să spun așa. Până la urmă am început să vorbim la telefon, pe urmă videocall. Eu am simțit de atunci că e ceva. Vorbeam cu ea la telefon și știi că la 4 ore se închide apelul, închide rețeaua, o sunam din nou.

Vorbeam foarte mult, dar amândoi am recunoscut că am amânat momentul, simțeam că e o conexiune, dar am amânat de frică că nu arătăm ca în poze. Mai mult mie, că poate ea m-a mai văzut. Aveam niște emoții. Femeia se îndrăgostește de ce aude, bărbatul de ce vede” a povestit Flick, în cadrul podcastului „un PODCAST mișto By Bursucu'”.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Loredana Tanase | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel