Denise Rifai, situații limită cu anumiți invitați din emisiunea de pe Kanal D: „Eu i-am invitat cu respect și ei stăteau pe scaun și mă îngânau”

Data publicării:
Denise Rifai, captură video Youtube/ Răzvan Exarhu
Descriere foto: Denise Rifai, captură video Youtube/ Răzvan Exarhu

Denise Rifai a dezvăluit lucrurile mai puțin știute din cadrul emisiunii pe care o prezintă pe Kanal D.

Denise Rifai a cunoscut extrem de multe persoane publice, prin prisma emisiunii pe care o prezintă pe Kanal D, din domenii de activitate extrem de diverse. Vedeta a luat la întrebări adesea personalități importante și le-a pus fără menajament fel de fel de întrebări incomode, extrem de documentate și bine gândite înainte. Cu toate acestea, jurnalista spune că a avut și câteva experiențe neplăcute cu unii dintre cei care i-au pășit în platoul emisiunii, întrucât atitudinea lor a fost una total nepotrivită, lucru care a uimit-o până și pe moderatoare.

„Știi oamenii care nu se respectă pe ei înșiși? Nu-i respectă nici pe cei din jurul lor. Eu i-am invitat cu respect. Am avut situații și unii stăteau pe scaun și mă îngânau. Dar de ce accepți o invitație? Eu chem invitați pe care îi cunosc, pe care i-am văzut în diferite contexte, mă îngânau, da.”, a declarat Denise Rifai în cadrul podcastului Ac de siguranță.

Te-ar putea interesa și: Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Cum o percep oamenii din jur

Un alt lucru pe care l-a dezbătut Denise Rifai în cadrul acestui podcast a fost percepția oamenilor cu privire la propria sa imagine. Astfel, jurnalista spune că mulți oameni cred că este arogantă, lucru care este total fals. Cu toate acestea, meserie îi impune o anumită etică, astfel încât vedeta recunoaște că este văzută adesea de cei din jur cu un aer extrem de serios și ușor sobru.

„Cred că zvonul care mă deranjează este că se spune despre mine că sunt înfumurată, arogantă, nu sunt. Eu sunt doar foarte atentă cu mine, cu energia mea și pentru că muncesc foarte mult, sunt foarte concentrată tot timpul. Dau „bună ziua” tuturor celor care mă salută, dar nu pot să fac conversație cu toată lumea. Dacă aș sta de vorbă cu toată lumea care mă cunoaște, noi când am mai munci? Sunt destul de serioasă și sobră și modul în care mă port pare pentru mulți că sunt așa, dar nu sunt.”, a mai spus Denise Rifai.

VEZI și: Informațiile pe care nu le știi despre Survivor România. Cătălin Zmărăndescu: „Înțelegeți un lucru!”. Cine câștigă competiția în viziunea sa

Cum a venit propunerea de a colabora cu Kanal D

Demisia de la Realitatea TV nu a venit într-un moment neașteptat doar pentru cei din jurul său, ci și pentru însăși vedeta, care nu s-ar fi gândit niciodată că ar putea face acest pas important pentru cariera sa. Cu toate acestea, Denise Rifai s-a ghidat după instinct și a luat decizia de moment pe care a crezut-o ca fiind cea mai bună pentru evoluția sa profesională.

„Nu m-am simțit discriminată. Eu până azi am făcut ce am simțit că trebuie să fac, nu te uiți în stânga și dreapta, mergi pe drumul tău. M-a interesat puțin, spre deloc, câtă vreme am făcut ce am simțit. Când am plecat de la Realitatea, nu am crezut niciodată că o să-mi dau demisia. Am primit un telefon și a trebuit să iau decizia atunci, neștiind ce e mâine și a trebuit să-mi dau demisia. A fost cel mai oribil telefon. Am demisionat și am sărit în gol, am avut un curaj pe care nu am crezut niciodată că o să-l am.

Pasul de la Kanal D, emisiunea asta, succesul pe care-l are emisiunea asta.. nu credeam că o să mi se întâmple. Trăiesc rezultatul unui produs în care a crezut eu.”, a mai spus Denise Rifai.

Citește și: Ilinca Vandici reacționează, după contrazicerile pe care le-a avut în direct cu Lidia Fecioru: „Ia zi, e mișto să te cerți cu mine?”

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel