Maria Covașă, concurenta de la „Insula Iubirii”, a făcut dezvăluiri despre relația dintre fostul său iubit, Daniel Ungureanu, și Mădălina Maricuț, ispita alături de care a părăsit emisiunea. Bărbatul ar fi încercat să se întoarcă la ea.
Maria Covașă a făcut mai multe dezvăluiri despre fostul său iubit, Daniel Ungureanu, cunoscut drept Danny Boy, dar și despre relația pe care acesta a început-o cu ispita Mădălina Maricuț în Thailanda. Deși au trăit o poveste de dragoste mai bine de cinci ani, Maria și Daniel au hotărât să părăsească emisiunea separat. Bărbatul a cedat ușor ispitei și nu a trecut testul fidelității, astfel că partenera lui a decis să pună capăt relației și să plece în România singură. La rândul său, Danny Boy a început o nouă relație în Thailanda, cu ispita care a reușit să îl cucerească și să îl facă să uite de iubita sa. Deși cei doi păreau mai îndrăgostiți ca niciodată, Mădălina a mărturisit că bărbatul a înșelat-o după doar două săptămâni, dar a ales să îi mai dea o șansă, dat fiind faptul că era răvășit după cele întâmplate în timpul emisiunii. Cu toate acestea, relația lor nu a rezistat prea mult, astfel că după câteva luni cei doi au ales să se despartă definitiv, Daniel declarând că de data aceasta Mădălina a fost cauza despărțirii pentru că l-ar fi înșelat.
În cadrul interviurilor de pe Antena Play, Maria Covașă a mărturisit că îi dorește doar binele fostului său iubit. Tânăra a declarat că nu crede că Mădălina a reușit să intre în sufletul lui așa cum ea a fost, dat fiind faptul că a înșelat-o după doar două săptămâni de relație. Mai mult decât atât, fosta concurentă a precizat că ea a fost cea care i-a dus lucrurile lui Daniel după despărțire, având chiar dovezi pe care i le poate arăta Mădălinei.
„Eu doar i-aș dori binele și atât, să nu îi mai facă Mădălinei ce îi face, să fie și el bărbat în adevăratul sens al cuvântului dacă chiar o place sau ce o fi acolo, să fie bărbat, să lase prostiile deoparte, Mădălina nu a fost în sufletul lui. Lucrurile eu i le-am dus lui Dani la Predeal cu o prietenă și iubitul ei. Dacă Mădălina își dorește dovezi, eu am în telefon poze de când i-am dus eu personal lucrurile”, a declarat Maria, la Interviurile „Insula iubirii” de pe Antena Play.
Te-ar putea interesa și: Maria de la Insula Iubirii, replică tăioasă pentru iubita lui Marcel: „Este nesigură pe ea. E și invidioasă”
La unul dintre interviurile de pe Antena Play, Danny Boy și Mădălina au mărturisit că s-au gândit să participe ca un cuplu în următorul sezon al emisiunii „Insula Iubirii”, dar Maria a sfătuit-o pe ispită să nu facă acest lucru pentru că sigur va pleca acasă fără iubitul său. Deși multă lume a judecat-o pe Maria, spunând despre ea că a vrut să participe la emisiune pentru a scăpa de partenerul ei, aceasta a lămurit situația și a precizat că nu asta a fost dorința sa. Tânăra a menționat că a vrut să vadă cu adevărat ce probleme au în cuplu și să își dea seama dacă le pot rezolva sau nu. Văzând, însă, acțiunile iubitului său, Maria nu l-a mai putut ierta și a fost nevoită să încheie relația.
„Mădălina a zis că vrea să participe cu Dani ca un cuplu sau cel puțin așa își dorea Mădălina. Eu zic să stea acasă că pleacă fără Danny Boy. Toată lumea spune că eu m-am dus ca să scap de Dani. Nu, intenția mea nu a fost să scap de Dani. Asta s-a întâmplat pentru că a făcut ce a făcut cu Mădălina și mai aveam o speranță de 1%. Intenția mea nu a fost să mă duc să ispitesc, pur și simplu îmi doream să văd problemele mele reale din cuplu”, a adăugat fosta concurentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News