Diana Dumitrescu a slăbit 10 kilograme pentru un serial: Eram în Grecia când m-au sunat

Data publicării:
Sursa foto: Diana Dumitrescu, Instagram
Descriere foto: Sursa foto: Diana Dumitrescu, Instagram

Diana Dumitrescu joacă în cel mai nou serial care trebuie să apară pe Kanal D. Aceasta a trebuit să facă mai multe sacrificii, pentru a putea intra în pielea personajului care i s-a oferit.

Diana Dumitrescu revine în forță pe micile ecrane, după o perioadă în care s-a concentrat mai mult pe viața de familie. Îndrăgita actriță face parte din distribuția noului serial, ce va fi difuzat în curând pe Kanal D. Totuși, pentru a putea interpreta personajul care i s-a oferit, vedeta spune că a trebuie să facă un sacrificiu foarte mare și să dea jos 10 kilograme. În ciuda acestor lucruri, Diana Dumitrescu se declară a fi extrem de pasionată de actorie, carieră în care vrea să profeseze cât mai mult timp.

"În domeniul acesta, al actoriei, mă simt cel mai bine și asta voi face cât voi putea de mult. Este ceea ce îmi place cu adevărat, mă împlinește și mă concentrez pe această profesie, de aceea nu am mai făcut altceva.

Eram în Grecia când m-au sunat din echipa de producție să îmi spună că sunt pe lista scurtă pentru acest serial. Ca să fiu în forma în care eram la filmarea pilotului am slăbit 10 kilograme. Personajul meu este o femeie drăguță, simpatică care vorbește cum vrea ea, face ce vrea ea. Este o persoană plină de resurse și, dacă nu le are, le găsește, în general în bărbați și în portofelele lor. E o femeie cinstită și corectă doar atunci când crede ea că ar trebui să fie. Ceea ce se întâmplă foarte rar.", a declarat Diana Dumitrescu, potrivit ego.ro

MOTIVUL pentru care Diana Dumitrescu a dispărut din lumina reflectoarelor

Fanii i-au observat cu siguranță lipsa actriței în ultimul timp, din spațiul public, iar, acum, aceasta explică care este motivul pentru care a recurs la acest lucru. 

"După ce am făcut filmul „Faci sau taci”, în 2018, cu Iura Luncașu, m-am căsătorit și imediat am rămas însărcinată. În acel an nu am mai dorit niciun fel de proiect, nici măcar pe Social Media. Am vrut să stau pur și simplu. Apoi am avut un mic proiect pe TV. Iar acum sunt bucuroasă să fac parte din distribuția serialului „Strada Speranței”, o comedie urbană care le face românilor serile de weekend mult mai frumoase, amuzante.", a mai mărturisit ea.

Actrița a devenit foarte celebră, după serialul "Regina"

Diana Dumitrescu a făcut parte și din distribuția unuia dintre cele mai îndrăgite seriale românești, ale vremurilor trecute, "Regina". Chair dacă au fost și clipe când succesul i s-a urcat la cap, aceasta spune că a revenit rapid cu picioarele pe pământ.

"Am avut perioade în care mă simțeam „pe val”. Îmi mai atrăgea mama atenția să revin cu picioarele pe pământ și asta îmi face bine. Important este să revii la realitate. E normal să te bucuri de succesul pe care îl ai. Tânjeam după el în perioada aia, eram niște copile, ni se părea totul extraordinar și uitam de munca depusă pentru că eram atât de încântate de ceea ce făceam. Eu sunt un om cu picioarele pe pământ, ancorat în realitate, știu unde îmi este locul.", a mai spus actrița.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel