Cori Grămescu, nutriționist și life coach, vine cu primul sfat de slăbit pentru noul an. Iată cum trebuie să începeți dieta în 2022.
„În prima zi din noul an vă doresc să fiți sănătoși, liniștiți și să trăiți în armonie și fericire!
Ianuarie e în mod tradițional luna în care ne setam obiective și ne propunem tot felul de lucruri, iar pentru a evita să ne simțim încă o data dezamăgiți daca nu reușim să le atingem punctual, vă recomand că în loc de obiective specifice să vă setați intenții pentru anul nou.
De exemplu, în loc de "vreau să slăbesc X kilograme", o intenție mai buna poate fi "vreau să mă simt bine și încrezătoare în legătură cu aspectul meu fizic". În loc de "vreau să merg la sala de x ori pe săptămână ", o intenție mai buna e "vreau să fiu mai puternica, mai rapida și mai flexibila".
De ce e importanta diferență asta? Pentru că prin intenții mutam concentrarea de pe mental și obiective punctuale, care au o durata finita în timp, către sfera emoțională și stări care continua în timp, care au o durata lunga de viață. Asta ne ajuta la motivație și incorporarea acestor emoții într-o maniera concreta, centrata pe acțiuni și nu gânduri.
Apoi, un lucru pe care îl omitem când ne propunem un obiectiv din categoria "X kilograme pe cantar" este că nu avem niciun plan pentru a gestiona/procesa emoțiile din spectrul de tristețe, pierdere, durere ce vin asociate oricărei schimbări. Este un cost de oportunitate în orice schimbare la care uitam să ne gândim și care adesea e greu de procesat. Toate acele comportamente de care vrem să scăpam au avut și un rol de susținere, de alinare într-un moment al vieții noastre. E normal să le ducem dorul și să ne simțim dezrădăcinați până când reușim să construim noi modalități de a raspunde mai eficient emoțiilor noastre. Însă până atunci, o să mai tot revenim în pattern-urile noastre, o să tot încercam o fantezie reparatorie a ceea ce făceam până acum și totodată o să simțim pe alocuri că noul drum pe care ne aflam nu ne place cătuși de puțin.
Când intenția este însă ancorata într-un fond emoțional care se maturizează și are o durata lunga de viață, aceste sincope sunt mai ușor de procesat.
Acest proces e deopotrivă greu și frumos. E consumator de energie, pentru că trebuie să înveți să acționezi și să gândești altfel decât ai făcut-o țoață viață, iar de multe ori cel mai greu e să învățam să nu credem tot ce ne spunem sau simțim în sinea noastră.
Daca ar fi să găsesc o metafora pentru tot ce înseamnă transformarea sinelui (de la transformarea corpului la transformarea emoțională și mentala ) cred că cea mai buna e încăpățânarea de a te agata de o stea și de a o urma indiferent de greutățile întâlnite în cale, cu mintea concentrata nu către stea, ci către a învață să te bucuri de drumul plin de obstacole, pe care înveți tot mai bine să le depășești fară rani adânci.
Să aveți un an bun, dragii mei, un an în care să vă descoperiți pe voi, într-o forma care să vă servească, să vă dea putere și dragoste în sinea voastră și să fiți buni cu cei din jur, dar mai ales cu voi înșivă!”, a transmis Cori Grămescu pe rețelele de socializare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News