Iuliana și Costin Ghinea, fondatorii Prestige Orchestra, se confruntă cu o situație care îi scot din zona de confort.
Din cauza programului haotic și al drumurilor dese între concerte și evenimente, rutina lor alimentară a fost dată serios peste cap, fapt care s-a tradus în acumularea multor kilograme în plus. Deloc în confort cu felul în care se simt, cei doi artiști au decis să pună piciorul în prag și, de puțin timp, au început să respecte principiile dietei Dukan.
Costin Ghinea, însă, nu este străin de această dietă, pe care a respectat-o și în urmă cu mai bine de 10 ani și, mulțumit fiind de rezultate, împreună cu Iuliana, de această dată, s-au organizat alimentar orientându-se după regulile Dukan.
„Suntem extrem de recunoscători pentru activitatea profesională pe care o avem. Ne bucurăm de o agendă plină de evenimente, de concerte, petrecem ore multe în studio, pentru că ne dorim să aducem în fața publicului nostru muzică bună, realizată la cel mai înalt nivel și show-uri complexe. Însă, cumva, acest lucru are și un rezultat mai puțin plăcut. Este adevărat că amandoi am acumulat kilograme în plus importante, iar acest disconfort ne-a convins că a venit momentul să luăm măsuri. De câteva zile, ne-am apucat de dieta Dukan, pe care Costin a mai ținut-o acum aproximativ 10 ani de zile și cu care s-a simțit foarte bine, motiv pentru care acum am decis să o ținem amândoi. Practic, meniul nostru se concentrează pe un aport consistent de proteine, fără lactate, evident, carbohidrați, zahăr, alcool și tot ce înseamnă aport prost de hrană.”, a declarat Iuliana Ghinea.
Dieta se desfășoară pe parcursul a patru faze, de-a lungul cărora vei trece de la un regim mai strict, către o dietă pe care va trebui să o adopți ca stil de viață, dacă vrei ca rezultatele să se păstreze.
Prima etapă a dietei este considerată un restart pentru metabolism, prin urmare este mai restrictivă decât te-ai putea aștepta la prima vedere. Nu ai voie să consumi decât proteine pure slabe: carne de vită, pește, pui sau curcan, soia, ouă și brânză de vaci. Ce te va surprinde plăcut este că nu există limite. Poți mânca oricât îți dorești și în orice combinație, singura regulă fiind să te limitezi la aceste alimente. Evident, vei uita de ulei, prăjeală și excesul de sare.
Un alt element pe care trebuie să îl incluzi în alimentație și care te va însoți pe toată durata dietei sunt tărâțele de ovăz. Deși fac parte din categoria carbohidraților, îți vor oferi aportul necesar de fibre, pentru o digestie corectă. În plus, tărâțele de ovăz își măresc de 4 ori volumul când ajung în stomac, deci vor contribui și ele la senzația de sațietate. Sunt recomandate 2-3 linguri în fiecare zi.
Trebuie să bei cel puțin 1,5 litri de apă zilnic, pentru că vei elimina toată apa reținută până acum de organism în locurile nepotrivite și trebuie să eviți deshidratarea. Un alt motiv este că un regim bogat în proteine crește nivelul de acid uric, iar rinichii tăi trebuie ajutați cu cât mai multă apă să își îndeplinească funcțiile corect.
Sportul este și el obligatoriu, deși în această fază este posibil să te simți uneori lipsit de energie. Este doar un simptom al schimbărilor prin care trece organismul tău. Motivează-te să mergi pe jos cel puțin 20 de minute pe zi, de preferat în prima parte a zilei.
Această etapă durează maxim 10 zile, dar noi îți recomandăm să te limitezi la 5-7 zile, pentru a evita forțarea organismului. Deși pare că poți mânca oricât, restricția la proteine este o schimbare majoră și bruscă pentru corpul tău. Rezultatele nu sunt bătute în cuie, fiindcă depind de la individ la individ, însă te poți aștepta să slăbești până la 10 kilograme. Poți consuma:
- carne albă și roșie: mușchi de vită, șuncă slabă, carne de vițel, carne de pui, ficat de pui, carne de curcan, carne de rață, cârnați slabi de pui sau curcan
- pește, crustacee și fructe de mare: somon, sardine, hering, macrou, păstrăv, cod, pisică de mare, rechin, scoici, raci, crab, homar, midii, stridii, creveți, calamari
- proteine vegetale: soia și produse din soia, tofu
- produse lactate slabe: brânză de vaci, cremă de brânză, lapte slab, iaurt grecesc cu 0% grăsime
- ouă: de găină, de prepeliță sau de rață.
A doua etapă a dietei este astfel concepută încât să îți permită să mănânci mai multe lucruri, dar în același timp să continui să slăbești până la obiectivul pe care ți l-ai propus. Este un proces mai lent de slăbire decât în prima fază, așa că nu trebuie să te îngrijorezi dacă observi o stagnare. În această fază vei slăbi aproximativ 1-2 kilograme pe săptămână.
Ca să îți dai seama cât durează faza de croazieră, cântărește-te și calculează câte kilograme vrei să mai slăbești, în funcție de greutatea pe care o visezi. Apoi împarte rezultatul la 1,5 kilograme pe săptămână și vei afla câte săptămâni vei rămâne în a două etapă a dietei. De exemplu, dacă vrei să mai slăbești 10 kilograme, pentru tine faza de croazieră va dura cam o lună și jumătate .
Acum să vorbim puțin despre regulile și meniul acestei faze. Se păstrează indicațiile în privința sportului, a consumului de apă și a celor 2-3 linguri de tărâțe de ovăz din fiecare zi. Alimentele proteice permise până acum rămân și ele, schimbarea fiind că lângă ele poți adăuga acum și legume. Poți face orice combinație și în orice cantitate, timp de 3-4 zile pe săptămână. Vei alterna aceste zile de combinație cu zile în care vei consuma doar proteine pure, exact ca în etapa de atac.
- proteine: carne albă și roșie, pește, crustacee și fructe de mare, proteine vegetale, produse lactate slabe și ouă (vezi lista de mai sus).
- legume: anghinare, fasole, sparanghel, varză de Bruxelles, sfeclă, broccoli, morcovi, conopidă, țelină, castraveți, vinete, andive, fasole păstăi, kale, salată verde, rucola, ciuperci, ceapă, praz, ceapă verde, rubarbă, roșii, dovlecei
- ulei de măsline: cel mult o linguriță pe zi, doar în zilele în care consumi și proteine vegetale
- goji: o lingură pe zi, doar în zilele în care consumi și proteine vegetale.
Etapa de consolidare începe tranziția de la regimul strict la dietă ca stil de viață. Îți vei educa treptat organismul să se adapteze unei anumite alimentații și vei evita efectul yo-yo care apare după foarte multe diete finalizate necorespunzător.
Probabil ți s-a întâmplat ca, după o perioadă scurtă de dietă agresivă, să revii la kilogramele de dinainte de începerea ei sau chiar să te îngrași și mai mult. Acest lucru se întâmplă pentru că organismul tău, stresat pe perioada dietei din cauza schimbărilor, să intre în panică și să nu se adapteze la un alt stil de alimentație. De aceea, o perioadă post-dietă care să te ajute să revii treptat la normal este obligatorie întotdeauna.
Ce rămâne la fel și ce se schimbă în această etapă:
- joia va rămâne ziua dedicată exclusiv proteinelor pure, ca în faza de atac
- în toate celelalte 6 zile poți combina în orice cantitate proteinele pure cu cele din legume
- poți să adaugi un fruct și o felie de pâine integrală în fiecare dintre cele 6 zile
- poți să adaugi o dată pe săptămână carne de porc sau de miel
- ai voie să mănânci orice vrei, la două mese pe care le alegi tu, în oricare dintre cele 6 zile; este de preferat ca acest lucru să se întâmple în zile diferite; poți mânca - pizza, dulciuri sau orice alt aliment căruia i-ai simțit lipsa; e de preferat să eviți în continuare prăjelile și dulciurile cu foarte mult zahăr
- consumul de apă (minimum 1,5 litri), 30 de minute de sport zilnic și cele 2-3 linguri de tărâțe rămân la ordinea zilei.
Etapa de consolidare durează și ea destul de mult, dar cu siguranță va fi mult mai ușor de menținut. Pentru un calcul corect, înmulțește 5 zile cu fiecare kilogram pe care l-ai pierdut. De exemplu, dacă ai slăbit 20 de kilograme, etapa de consolidare va dura pentru tine aproximativ 3 luni (90 - 100 de zile). La sfârșitul acestei perioade, ar trebui să ai aceeași greutate ca la începutul ei. Așa te vei asigura că ai scăpat de riscul întoarcerii kilogramelor nedorite.
Este momentul să începi un stil de viață pe care va trebui să îl menții constant, pentru tot restul vieții, dacă îți dorești ca rezultatele să se păstreze. Vei putea să mănânci din nou ce, cum și cât îți dorești, însă trei reguli rămân în picioare:
- joia va fi în continuare dedicată exclusiv proteinelor pure, că în faza de atac
- 2-3 lingurițe de târâțe în fiecare zi
- minimum 1,5 litri de apă și 30 de minute de mișcare zilnic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News