Dinu Maxer a vorbit despre intervențiile estetice la care a apelat recent, pentru a arăta vizibil mai tânăr.
Dinu Maxer pare că vrea să întinerească pe zi ce trece, după divorțul de Deea. În timp ce fosta sa soție alături de care a sta 18 ani din viață și-a găsit deja sufletul pereche de câteva luni bune, artistul a avut mai multe încercări eșuate până în prezent, însă continuă să-și caute partenera ideală. Până atunci însă, acesta s-a hotărât să-și facă câteva îmbunătățiri estetice, apelând, așadar, la câteva intervenții. Chiar dacă știe că bărbații nu ar trebui să iasă în evidență cu asemenea lucruri, Dinu Maxer este mândru de felul în care a reușit să arate la vârsta de 50 de ani, motiv pentru care recomandă tuturor celor care se află în situația lui să apeleze cu încredere la aceste proceduri.
„Am făcut patru implanturi de păr până în prezent. Am făcut o blefaroplastie, de care sunt foarte mulțumit. Mă uit în oglindă și nu-mi vine să cred! Nici la 20 de ani nu arătam așa fresh. Nu mai am niciun rid, au dispărut.
Ca bărbat să te lauzi cu asta nu e ok. Când mă uit, însă, în oglinda și văd diferența și îl văd pe Dinu de acum 10 ani, trebuie să recunosc că-i sfătuiesc și pe alții să facă la fel.
Am făcut o blefaroplastie, mi-am ajusta pleoapele, cearcănele, puțin botox în frunte, puțin acid hialuronic” , a declarat Dinu Maxer, pentru Click!
Citește și: Prima reacție a lui Dinu Maxer după ce fosta soție a declarat că își dorește un copil cu noul iubit
Mai mult, Dinu Maxer a ținut să explice oamenilor faptul că intervențiile pentru care a optat nu reprezintă nicicum un moft, ci, în cazul său, au fost o reală necesitate, de care artistul avea nevoie de ceva vreme.
„Eu sunt adeptul tratamentelor estetice care tratează o problemă reală. Eu aveam niște sprâncene de Stan și Bran! Să înțeleagă lumea că eu din acest motiv am apelat la botox.
Am vrut să nu mi se mai vadă nici ridurile de expresie. Am făcut în locurile în care nu s-a prins prima dată. Putem să le explicăm oamenilor că nu trebuie neapărat să ai frunte de tractorist! N-ai cum să arăți așa atâta timp cât există medicina estetică!”, a mai spus el.
La scurt timp după divorțul de Deea, Dinu a legat relativ repede o conexiune mai profundă cu o domnișoară cu care părea să fie ceva mai mult decât o aventură. Cu toate acestea, relația dintre cei doi s-a rupt brusc, presiunea din exterior fiind de vină, după cum povesteau cei doi la vremea aceea. De atunci însă, Dinu Maxer a tot încercat să-și facă altă iubită, însă se pare că artistul nu este la fel de norocos în dragoste ca mama copiilor săi. Cu toate acestea, bărbatul nu renunță și spune să vrea cu orice preț să se îndrăgostească și să găsească o femeie care să îi îndeplinească toate cerințele stricte.
„Vreau să mă îndrăgostesc! Asta vreau cel mai mult acum! E plină lumea de fete frumoase, nu zic nu, dar nu e suficient asta, vrei să ai mai mult. Dar, acel mai mult de la înălțimea vârstei mele vine cu pretenții mai mari, cu greutăți. Dar reușesc eu într-un final, trebuie doar să o găsesc!”, a dezvăluit Dinu Maxer, pentru sursa citată anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News