Doamna Noastră de pe Strada 121, în premieră pe 3 decembrie

Data publicării:

Noile voci ale teatrului autohton împart scena cu actori consacrați din echipa unteatru în Doamna Noastră de pe Strada 121.

O co-producție Incipient & unteatru, spectacolul propune o explorare captivantă a iubirii, a pierderii și a puterii conexiunii umane. Din distribuție fac parte nume sonore precum Dana Rogoz, Richard Bovnoczki și Codrin Boldea, alături de actorii emergenți pe care platforma Incipient îi promovează prin intermediul proiectelor sale. Premiera spectacolului va avea loc duminică, pe 3 decembrie, de la ora 20:00, în sala din Sfinții Apostoli nr. 44. Accesul va fi gratuit, în baza unei rezervări online. 

 

Doamna Noastră de pe Strada 121 este cel de-al doilea spectacol produs de platforma Incipient – gândit să promoveze o nouă generație de artiști autohtoni. Spectacolul reprezintă epicentrul proiectului Suntem Incipient. Proiectul este finanţat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul Local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache, în cadrul programului de finanţare nerambursabilă 2023, în baza Ordonanței 51/1998. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache.

 

 

Despre spectacol


Plasată pe fundalul unui cartier vibrant și divers din Harlem, povestea din Doamna Noastră de pe Strada 121 scoate la suprafață complexitatea naturii umane, în tot amarul, dar și splendoarea ei. Acțiunea se desfășoară în jurul morții bruște a surorii Rose, o călugăriță iubită de la o școală catolică locală. Pe măsură ce foștii ei studenți și prieteni se adună pentru a-și aduce omagiile, răni vechi și probleme nerezolvate ies la suprafață. Într-o serie de viniete tăioase, prieteni vechi și noi, reuniți după zeci de ani, își amintesc de trecut și se confruntă cu realitatea a ceea ce au devenit. Există o singură problemă - cineva a furat cadavrul.

Printre protagoniști, spectatorii îi vor recunoaște pe Dana Rogoz, Richard Bovnoczki și Codrin Boldea, alături de actori aflați în plină ascensiune, precum Adrian Ban, Alexandru Munteanu, Kiki Simion, Ioana Nimigean, Ștefania Cîrcu, Sami Al Tawel, Visarion Udatu, Denis Imbrescu sau Adi Ionescu. O surpriză absolută va fi întâlnirea cu Nicolae Drăgulin, cel mai în vârstă student al UNATC. Nicolae are 71 de ani și se află la prima sa apariție pe scena unui teatru profesionist.

Spectacolul are la bază un text semnat de Stephen Adly Guirgis, tradus de Ilinca Neacșu. Regia și adaptarea textului îi aparțin Mihaelei Sîrbu, iar Alexandru Ivănoiu a fost implicat din rolul de asistent regizor. Sabina Reus s-a ocupat de scenografie și lighting design, iar Adrian Piciorea și Raw Creatives semnează sound design-ul. Următoarele două reprezentații vor avea loc pe 8 decembrie, de la orele 18:00 și 21:00.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Spectacola | Categorie: Teatru - Opera


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel