Doina Teodoru a dezvăluit cu ce probleme de sănătate se confruntă.
Programul solicitant și nopțile nedormite ne seacă de energie și ne duc la capătul puterilor. Cu acest lucru se confruntă și vedetele din România, care recunoscut că oboseala și epuizarea își spun cuvântul, astfel că ajung să se confrunte cu sindromul burnout.
Toto mai multe vedete ajung să se confrunte cu sindromul burnout. Printre acestea se numără Theo Rose, dar și Doina Teodoru. Iubita lui Cătălin Scărlătescu recunoaște că are zile în care nu mai are energie de absolut nimic.
„Când ajung acasă de la serial abia reușesc să mă scot din haine, să fac un duș și să mă culc. De aici și burnout. E o perioadă în care nu ai timp să te recuperezi, din care îți cam dai somnul peste cap și trebuie să dai randament în fiecare zi”, a mărturisit actrița, în cadrul emisiunii Xtra Night Show.
Doina Teodoru susține că acest sindrom vine și cu câteva simptome destul de neplăcute. Pentru actriță, această problemă se resimte ca o greutate la nivelul spatelui. De multe ori, Doina Teodoru adoarme greu și recunoaște că a început să ia niște pastile din plante pentru a reuși să adoarmă și să se odihnească.
„Eu simt o greutate în spate, e ca un sac pe care nu mai pot să-l car, mă doare foarte tare spatele. Sunt atât de obosită încât nu mai pot să adorm, deși am puține ore de somn. Am început să iau niște pastiluțe din plante pentru somn, mă ajută. Chiar dacă dorm puține ore, mă odihnesc calumea!”, a mai adăugat ea.
„Nu m-aș duce până în depresie! Te încarci și din rezultate, adică roadele sunt pe măsură. Mai reușesc și eu să văd câte un episod din serial și îmi place foarte mult ce iese, e foarte frumos. La spectacole te încarci când vezi publicul că e atât de fericit, e acolo cu tine și trăiește povestea cu tine. E un schimb de energie, iar eu mă încarc foarte mult la teatru”, a spus iubita lui Cătălin Scărlătescu.
Artista susține că face foarte multe lucruri și a ajuns să nu le mai poată gestiona pe toate.
„Bournout... Here I come! Nu sunt bine. Tot zic că am obosit, dar nu sunt în stare să schimb nimic. Corpul și mintea mea sunt în Piața Constituției și se revoltă. Cred că trebuie să fug în altă țară ca politicienii :)))”, a scris cântăreața la postarea pe care a făcut-o pe InstaStory.
Prezent în cadrul podcastului dr. Adinei Alberst, doctorul prof. Vlad Ciurea a mărturisit că sănătatea noastră este pusă în pericol, în momentul în care ajungem să ne confruntăm cu burnout-ul. Acesta a dezvăluit și cum putem scăpa de acest lucru nociv pentru sănătate.
„Burnout, în primul rând, înseamnă ardere. Deci funcțiile cerebrale s-au ars. De ce s-au ars? Pentru că au venit prea multe solicitări, pentru un grup de celule, care nu mai rezolva. Deci au venit mămicile acasă care au care au și un soț mai nervos, mai supărat, toată încărcătura asta, și ajung la serviciu, ele sunt și șefe, atunci au foarte multe sarcini. Directorii le trimit asta, vor să arate cât de bune sunt, burnout-ul este mult mai frecvent la doamne, în ziua de astăzi. Vor să arate, nu spun că nu reușesc, nu dau un pas înapoi „mă depășește”, nu recunosc acest lucru. În general mai ales doamnele din România: „se face, da șefu”. Până când? Dacă șeful nu e mulțumit, te aruncă afară ca pe o măsea stricată. Nu uitați de asta! Iar sănătatea dumneavoastră continuu în pericol. Din limbajul românesc trebuie să dispară cuvântul „acuma!”. „Acuma” nu trebuie să existe. „No, șezi”, ăsta-i cuvântul. Aredeleanul ăla nu-i prost. „Care-i graba, măi?”. Ăsta este adevărul. Cuvântul „trebuie”. De ce trebuie? „Lăsați domn-le încetișor”, a spus medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News