Artistul Şerban Gabrea, coautor, împreună cu Florin Ciubotaru, al marii tapiserii "Teatrul lumii" de la Teatrul Naţional din Bucureşti, a murit pe 2 aprilie, la vârsta de 82 de ani, anunţă Uniunea Artiştilor Plastici.
"Uniunea Artiştilor Plastici din România anunţă cu profund regret că la data de 2 aprilie, la Bad Nauheim (Germania), a trecut în eternitate artistul Şerban Gabrea - unul dintre creatorii care au avut o contribuţie esenţială la faima tapiseriei româneşti, aducând o nouă viziune spaţială şi un nou ton expresiv, de austeră modernitate. (...) Dumnezeu să-l odihnească în pace şi lumina Lui lină! Sincere condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care l-au admirat!", a transmis marţi UAP, într-o postare pe Facebook.
Născut pe 6 iunie 1940, la Bucureşti, Şerban Gabrea a fost discipol al lui Corneliu Baba la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu". El a fost fiul pedagogilor de renume Iosif şi Maria Gabrea şi fratele cineastului Radu Gabrea şi al arhitectului şi scenografului Florin Gabrea.
Pictor, sculptor şi grafician, a părăsit România în 1979 şi s-a stabilit în Germania, având numeroase expoziţii de grafică, pictură şi sculptură în Germania, Franţa, Italia, Austria, Polonia, Brazilia, Uruguay, Argentina, Chile.
"Şerban Gabrea este, printre altele, coautor, împreună cu Florin Ciubotaru, al marii tapiserii "Teatrul lumii" de la Teatrul Naţional din Bucureşti, una dintre cele mai mari tapiserii din lume (7,5 X 22 metri), realizată pe parcursul a 10 ani, între 1969 şi 1979. Lucrarea lor a fost iniţial un proiect distins cu Marele Premiu al concursului naţional iniţiat în vederea decorării cu tapiserii a noii instituţii. Este o ambiţioasă încercare de a cuprinde o scenografie textilă de idei şi simboluri în dimensiunile istorice ale fenomenului teatral. În mijlocul lucrării sunt reprezentate temele principale ale personajelor piesei de teatru, toate adunate într-un număr de 45, inspirate de diferite evenimente teatrale, spectacole, drame mari şi chiar civilizaţii care au schimbat epoci", precizează UAP.
Citește continuarea pe DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News