Doliu în lumea filmului. A murit actorul James Caan, cunoscut din filme ca ''Naşul'' şi ''Misery''

Data publicării:
Sursa foto: unplash.com
Descriere foto: Sursa foto: unplash.com

Actorul american James Caan, cunoscut din filme ca ''Naşul'' şi ''Misery'', a murit la vârsta de 82 de ani

Actorul american James Caan, vedetă a unor filme ca "Naşul" şi "Misery", a murit la vârsta de 82 de ani, au anunţat joi familia sa pe Twitter şi managerul său, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

Născut la New York, în cartierul Bronx, în 1940, James Caan l-a interpretat în 1972 pe Sonny Corleone în "Naşul", clasicul film al lui Francis Ford Coppola despre mafia italiano-americană. Interpretarea i-a adus o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

 

Într-unul din alte mari roluri ale sale, în "Misery" (1990), adaptare a cărţii lui Stephen King, el juca un scriitor sechestrat de o femeie diabolică interpretată de Kathy Bates.

"Familia apreciază valul de iubire şi de condoleanţe sincere şi vă cere să îi respectaţi în continuare intimitatea în acest moment dificil", se arată într-un comunicat postat pe contul oficial de Twitter al lui James Caan, notează Agerpres.

Youtube video image



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: International


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel