Regizorul şi scriitorul Melvin Van Peebles, figură emblematică a cinematografiei afro-americane care s-a evidenţiat prin producţii ale genului "blaxplotation", a murit marţi la vârsta de 89 de ani la New York.
"Tatăl meu ştia că imaginile cu afro-americani contează", notează într-un comunicat unul dintre fiii săi, actorul Mario Van Peebles. "Avem nevoie să ne vedem pe noi înşine ca oameni liberi", spune el, subliniind că, "eliberarea reală nu înseamnă imitarea mentalităţii colonialiste".
Melvin Van Peebles a influenţat o întreagă generaţie de cineaşti afro-americani, printre care Spike Lee şi John Singleton, prin filme în care comunitatea de culoare era protagonistă şi care au făcut parte din boom-ul cinematografiei afro-american al anilor '70.
Cineastul este cunoscut mai ales pentru a fi regizat filme indie clasice, precum "Sweet Sweetback's Baadasssss Song" - care va fi proiectat săptămâna aceasta la Festivalul de Film de la New York (24 septembrie - 10 octombrie) la împlinirea a 50 de ani de la lansare - "The Story of a Three-Day Pass","Watermelon Man", sau "Don't Play Us Cheap".
"Sweet Sweetback's", care prezintă povestea unui bărbat de culoare care fuge de autorităţi, a fost filmat în 19 zile cu un buget redus de 500.000 de dolari, dar care a avut încasări de peste 10 milioane de dolari la box-office, devenind filmul independent cu cel mai mare succes financiar din toate timpurile.
"Watermelon Man" a fost, de asemenea, un mare succes la box-office, în urma căruia lui Van Peeble i s-a oferit un contract pentru a realiza alte trei filme cu studioul Columbia, pe care însă l-a refuzat pentru a putea continua să producă filme independente.
"În cariera sa fără egal care s-a distins prin inovaţie continuă, curiozitate fără limite şi empatie spirituală, Melvin Van Peeble a lăsat o amprentă de neşters asupra panoramei culturale internaţionale prin filmele, cărţile, piesele de teatru şi compoziţiile sale muzicale", notează într-un comunicat compania Criterion Collection, care a distribuit majoritatea producţiilor sale cinematografice, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News