O îndrăgită artistă s-a stins din viață, după ce a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.
Lumea muzicii este în doliu, după ce Carmen Lela s-a stins din viață chiar în ziua în care a împlinit 38 de ani. Artista a fost răpusă de o boală nemiloasă.
Carmen Lela s-a stins din viață pe data de 20 ianuarie 2024, chiar în ziua în care a împlinit 38 de ani. În ciuda bolii nemiloase cu care fusese diagnosticată, regretata artistă s-a bucurat de un real succes în cariera muzicală, dar cea mai mare realizare a sa era faptul că devenise mamă.
”În acest moment ea luptă pentru viața ei. Avem nevoie de mulți oameni care să se roage pentru ea. Dumnezeu să aibă milă de ea”, a fost mesajul transmis de sora ei, Lucia, în momentul în care Carmen Lela fusese supusă unei intervenții chirurgicale grea.
Sora regretatei artiste a fost cea care a făcut tristul anunț.
”Te-ai luptat enorm și ai fost puternică până în ultima clipă. Astăzi, de ziua ta, te-ai stins… Dumnezeu să te odihnească în pace, sora mea scumpă”, a fost anunțul transmis cu durere de sora ei.
Carmen Lela a crescut la casa de copii, împreună cu fratele ei, Ciprian
„Viața prin care am trecut, experiențele noastre – și sper ca și trăirile și rezultatele pe care noi le-am obținut în toți acești ani – să fie o inspirație pentru ceilalți. Am trăit și noi, ca și voi, experiențe rele, nu ușor de trecut, dar vrem astăzi ca cei care vă aflați într-un punct de răscruce să înțelegeți că totul are un rezultat bun dacă îți dorești acest lucru și lupți pentru ceea ce ți-ai dorit. Să nu renunțați niciodată la vise pentru că, la orice vârstă te-ai afla, aceste vise sunt singurele care te țin pozitiv pe tot parcursul timpului”, spunea în urmă cu ceva ani Ciprian, precizând că, dintre cei patru frați, doi au crescut în Bacău, iar ceilalți în Dorohoi, relatează cancan.ro
În ciuda bolii cu care se confrunta, Carmen Lela se mândrea cu faptul că devenise mamă, aceasta fiind și cea mai mare realizare a vieții sale.
”Sunt mamă, sunt mândră de acest fapt. Mă ocup de muzică, am job, mă ocup și de casă. Mă lupt să fac față provocărilor cu care viața mă surprinde, din păcate nu toate sunt ușoare, dar le trec și știu că sunt în stare să trec orice obstacol pentru că eu știu ce vreau și știu că pot! Știu sigur că pot! Felicitări educatoarelor care ați depus atâta efort, sper că sunteți mândre de noi. Mulțumesc, vă salut și vă trimit îmbrățișări calde, gânduri pozitive și o viață bucuroasă”, spunea Carmen.
”Aș fi vrut să-ți cânt la mulți ani, dar din păcate nu pot decât să mă rog la Dumnezeu să te odihnească în împărăția Lui”, a transmis îndurerat Dragoș, fratele artistei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News