Bateristul Foo Fighters, Taylor Hawkins, a decedat în circumstanţe încă neclare la Bogota, unde trupa americană de rock alternativ urma să concerteze vineri seară.
''Familia Foo Fighters este devastată de pierderea tragică şi prematură a iubitului nostru Taylor Hawkins'', a anunţat formaţia într-un mesaj publicat vineri noapte pe pagina oficială de Twitter.
''Spiritul lui muzical şi veselia contagioasă vor continua să trăiască în amintirea noastră'', a mai precizat trupa despre moartea colegului lor în vârstă de 50 de ani, fără să ofere detalii despre cauză sau circumstanţele decesului.
Trupul neînsufleţit al muzicianului ''este aici (la Casa Medina Hotel), iar pentru moment nu deţinem alte informaţii'', a precizat pentru AFP o sursă din cadrul procuraturii din Bogota, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, referindu-se la un hotel situat în estul capitalei columbiene.
Foo Fighters urma să concerteze vinerea aceasta la Bogota cu prilejul Festivalului Estéreo Picnic.
Festivalul a distribuit comunicatul trupei şi a publicat pe reţelele de socializare un mesaj în care precizează că, în urma ''unui fapt medical foarte grav, Foo Fighters nu vor urca pe scenă în această (vineri) seară şi şi-au anulat restul turneului sud-american''.
Taylor Hawkins era membru Foo Fighters din 1997. Anterior, a cântat la tobe pentru cântăreaţa canadiană Alanis Morissette.
Numeroase personalităţi din lumea muzicală au reacţionat la aflarea veştii, printre care legendarul muzician Ozzy Osbourne, care a spus că Hawkins a fost ''o persoană minunată şi un muzician incredibil'', iar rockerul Billy Idol a declarat că vestea este ''tragică''.
Chitaristul trupei Rage Against The Machine, Tom Morello, a omagiat ''forţa rock inepuizabilă'' a lui Hawkins.
''Nu ne-a venit să credem când am auzit vestea morţii lui Taylor Hawkins'', a scris pe Twitter trupa Nickelback.
In utter disbelief at the news of Taylor Hawkins. Our deepest condolences to his family, his bandmates, his team, his friends and everyone that was ever touched by the music he created with @foofighters @Alanis and so many others. This is so incredibly sad. pic.twitter.com/2AUeqpaN94
— Nickelback (@Nickelback) March 26, 2022
Foo Fighters a fost fondată în 1994 de Dave Grohl, bateristul trupei grunge Nirvana, după decesul liderului formaţiei, Kurt Cobain. Formaţia, din care mai fac parte basistul Nate Mendel şi chitariştii Chris Shiflett şi Pat Smear, a lansat 10 albume de studio şi single-uri precum ''Everlong'', ''Times Like These'' şi ''Learn To Fly''. Trupa a câştigat 12 premii Grammy şi a fost inclusă în panteonul Rock & Roll Hall of Fame în 2021, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News