Britanicul Peter Brook, personalitate legendară a industriei teatrale şi unul dintre cei mai influenţi regizori din secolul al XX-lea, a murit sâmbătă la vârsta de 97 de ani.
Acest maestru al teatrului, născut în Marea Britanie, dar care şi-a desfăşurat o mare parte a carierei sale artistice în Franţa, conducând colectivul teatrului parizian Bouffes du Nord, a reinventat arta punerii în scenă favorizând formele rafinate în locul decorurilor tradiţionale.
La sfârşitul anilor 1960, după zeci de succese, inclusiv cu numeroase piese de Shakespeare, şi după ce a regizat spectacole cu cele mai mari nume din industria teatrală - de la Laurence Olivier la Orson Welles -, Peter Brook a decis să se mute în Franţa, unde a început o perioadă experimentală, marcată de teoria "spaţiului gol".
Tot în Franţa a montat şi spectacole monumentale, cu note de exotism şi actori proveniţi din diverse culturi.
Cel mai cunoscut spectacol al său este "Mahabharata" - o epopee de nouă ore inspirată din mitologia hindusă - a cărui premieră a avut loc în 1985 şi care a fost adaptat apoi într-un film pentru marele ecran, lansat în 1989.
În anii 1900, când triumfa în Regatul Unit cu "Happy Days", de Samuel Beckett, criticii de teatru au declarat că Peter Brook era "cel mai bun regizor pe care Londra l-a avut vreodată".
După ce coordonat peste 35 de ani teatrul francez Bouffes du Nord, Peter Brook a renunţat la conducerea instituţiei pariziene în 2010, la vârsta de 85 de ani, însă a continuat să monteze până de curând spectacolele pe scena acestui teatru.
A fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii, având în palmares mai multe premii Tony şi Emmy, un premiu Laurence Olivier, Praemium Imperiale şi Prix Italia, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News