Doliu în lumea teatrului românesc. Actorul Traian Stănescu a murit

Data publicării:
Sursa foto: Traian Stănescu, facebook
Descriere foto: Sursa foto: Traian Stănescu, facebook

Actorul Traian Stănescu a murit, a anunţat fiul acestuia, Mihai Stănescu.

În urmă cu trei ani, pe 2 mai 2019, a murit şi soţia acestuia, actriţa Ilinca Tomoroveanu.

Traian Stănescu s-a născut la 27 martie 1940, în localitatea Făget, judeţul Timiş.

A absolvit IATC în anul 1961. A jucat pe scenele mai multor treatre, iar din 1968 a devenit actor al Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" al cărui societar de onoare a devenit din anul 2002.

A jucat în nenumărate piese, printre care sunt de amintit : "Enigma Otiliei", "Regele Lear", "Richard al III-lea", "Cine are nevoie de teatru", "Orfeu în Infern", "Ondine", "Amanţii însângeraţi", "Sâmbată, duminică, luni". Din filmografia sa menţionăm: "Dragoste lungă de-o seară" (1963), "Orgolii" (1978), "Probleme personale" (1980), "Trandafirul galben" (1982), "Misterele Bucureştilor'' (1983), "Colierul de turcoaze" (1985), "Pădurea de fagi" (1986), "Marea sfidare" (1989), "Oglinda" (1993), "Tandreţea lăcustelor" (2002) etc.

Traian Stănescu a fost decorat, la 7 februarie 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, relatează Agerpres.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Romina Băluță | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel