Doliu în teatrul românesc! A murit marele actor Costel Constantin

Data publicării:
Sursă foto: Pexels
Descriere foto: Sursă foto: Pexels

Este doliu în teatrul românesc! Marele actor Costel Constantin a încetat din viață, la vârsta de 81 ani.

Marele actor Costel Constantin s-a stins din viață astăzi, 22 mai, la vârsta de 81 de ani. În vara anului 2023, pe data de 16 iunie, actorul a decis să se retragă din viața artistică, după o carieră de 60 de ani în spate și sute de roluri. Momentan nu se cunoaște cauza decesului, însă apropiații susțin că acesta nu avea probleme de sănătate. Anunțul trist a fost făcut Alexandra Săraru, fiica regretatului Dinu Săraru.

„Să te odihnească Dumnezeu, prietenul nostru bun. Te-ai dus la ceruri să te întâlnești cu Mihaela și tata! S-a dus și Costel Constantin, Ștefan cel Mare din Apus de soare, poate ultimul din generația de aur a marilor actori! Sunteți acum toți, acolo, Undeva, și, poate, puneți și de-o piesă de teatru. Adio, bun prieten! Și regret că aseară nu ti-am răspuns la mesaj. Ne întorceam de la tata!”, a scris Alexandra Săraru, fiica regretatului Dinu Săraru, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, și pe pagina oficială de Facebook a Teatrului Naţional Bucureşti a apărut un mesaj cu privire la pierderea regretatului actor.

„Cu adâncă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie a marelui actor COSTEL CONSTANTIN, un coleg minunat, un artist desăvârşit, cu o lungă şi o prodigioasă carieră atât în teatru, cât şi în film, cu zeci de roluri memorabile!”, a transmis instituţia într-o postare pe pagina de Facebook.

Costel Constantin s-a născut pe 20 octombrie 1942, la Galaţi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesor Beate Fredanov, în 1964. Printre rolurile sale celebre se numără aparițiile pe scena Teatrului Național din București, unde a colaborat cu regizori de renume și a interpretat personaje dintr-o gamă variată de piese clasice și contemporane.

Marele actor a debutat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti în 1970, cu rolul Nick din piesa „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee. El a jucat în zeci de piese, printre care Săptămâna patimilor de Paul Anghel, Regele Lear de William Shakespeare, Năpasta, O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, Alexandru Lăpuşneanu de Virgil Stoenescu, Azilul de noapte de Maxim Gorki, Apus de soare de Barbu Ştefănescu Delavrancea, Steaua fără nume de Mihail Sebastian, Crimă pentru pământ după Dinu Sararu, Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo De Filippo, Sinucigasul de Nikolai Erdman.

Ultima oară a putut fi văzut pe scenă în iunie 2023, în spectacolul „Omul care a văzut moartea”, un rol remarcabil, care a avut peste 200 de reprezentaţii de-a lungul a zece ani.

 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Valentina Miu | Categorie: Stiri


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel