Marele actor Dorel Vișan a vorbit despre retragerea sa de pe scena teatrului.
După peste 50 de ani petrecuți pe scena teatrului, la vârsta de 84 de ani, decide să se retragă din activitate. În pandemie, marele actor s-a mutat în satul ardelean Tăușeni, din comuna Bonțida, locul copilăriei sale.
Actorul a acordat un interviu pentru Cancan, în care a vorbit despre adevăratul motiv al retragerii sale și despre provocările pe care le-a întâmplinat în cariera sa.
„Nu m-am retras din lumina reflectoarelor, cât m-au împins. Nu se mai face ce se făcea odată… Am intrat într-o zonă specială, așa-zisă modernă, în care cultura, care este menită să desăvârșească omul, i-a dat omului cea mai cruntă lovitură. Pentru că nu-l desăvârșește, îl face mai arogant, mai confuz, mai isteric și mai îndoctrinat. Acestea sunt motivele care m-au determinat să mă retrag”, a declarat maestrul pentru Cancan.
De asemenea, marele actor a descris diverențele dintre generațiile de azi și vremurile pe care le-a trăit el.
„Voi, cei care sunteți mai tineri, nu ați trăit vremurile pe care noi le-am parcurs. Nu aveți un termen de comparație și nu puteți să faceți asta. Odată în țara asta s-a făcut cultură și s-au făcut filme cu mesaj. Au fost artiști mari, care au rămas în istoria lumii și vor rămâne în continuare pentru că drumul și l-au croit singuri. A fost o lume mai săracă, dar mai bogată în suflet” , a mai spus Dorel Vișan.
Dorel Vișan s-a născut la data de 25 iunie 1937 în satul Tăușeni, județul Cluj (interbelic). A absolvit în anul 1965 cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică "I. L. Caragiale" din București. După absolvirea facultății a fost angajat ca actor la Teatrul Național din Cluj.
Este unul din cei mai importanți actori de film din România și unul din puținii, care au ajuns la o solidă reputație europeană. În anul 1974, a debutat pe marele ecran în comedia Păcală, iar patru ani mai târziu este magistral în Între oglinzi paralele, în regia lui Mircea Veroiu. În anul 1987, Mircea Danieliuc l-a distribuit în filmul Iacob, film în care Vișan a realizat rolul său de referință. Interpretarea sa din acest film a fost foarte apreciată. Cotidianul The New York Times îl elogia astfel: "Dorel Vișan în rolul principal este extraordinar, în special atunci când rămâne singur, fără cuvinte, în ultimele 20 de minute".
După ce în anul 1985, Stere Gulea i-a oferit rolul Tudor Bălosu în filmul Moromeții, în anul 1995 Mircea Daneliuc i-a oferit rolul principal (senatorul Vârtosu) în filmul Senatorul melcilor. Pentru prestația din film a primit premiul de interpretare masculină, la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franța. Presa franceză și criticii de film l-au elogiat astfel:
În anii următori, Dorel Vișan a jucat în filmele Magnatul (2004) și Sistem nervos (2005). În paralel cu activitatea sa artistică de pe scena Teatrului din Cluj și din filme, a fost și director al Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj, precum și profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din același oraș.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News