Dorian Popa a făcut o dezvăluire emoționantă, în fața lui Teo Trandafir. Artistul nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.
Dorian Popa este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Artistul este tot timpul cu zâmbetul pe buze, acesta fiind unul dintre atuurile cu care s-a făcut plăcut de publicul larg. Astfel, puține sunt momentele în care Dorian Popa apare trist în fața fanilor. Recent, artistul a fost invitat în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo Trandafir„, acolo unde a făcut o dezvăluire emoționantă, printre lacrimi.
Dorian Popa duce viața la care alții doar visează. Are o carieră de succes, dar și afaceri care îi aduc bani pe bandă rulantă. Pentru toate astea, artistul îi mulțumește zilnic lui Dumnezeu. Dorian Popa i-a povestit lui Teo Trandafir că are o rugăciune, care îl emoționează de fiecare dată când o rostește.
„Câteodată mă emoționez și eu, pentru că nu am cuvinte să-i mulțumesc lui Dumnezeu. Recent, am găsit o rugăciune nouă, mi-a dat-o cineva, pentru că nu înțeleg cum reușește Dumnezeu să mă țină atât de bine”, a spus Dorian Popa.
Printre lacrimi, artistul a ținut să-i spună rugăciunea și lui Teo Trandafir.
”Pe tot omul și pe toată ființa ce este tulburătoare, Tu, Doamne, ține-i cu puterea ta cât mai departe de fața mea și lăcașurile vieții mele. Auzi părinte glasul meu, chiar dacă strig din mijlocul furtunii și ajută-mă să ies la limanul liniștii și al odihnei mele”, este rugăciunea care l-a emoționat profund pe Dorian Popa.
„Au fost momente când te mai zbuciumă puțin și te clatină. Am încercat să aleg o oarecare formă de terapie, dar nu este chiar o terapie, pentru că este o persoană care nu este psiholog, neapărat, este și un energoterapeut. Nu am avut mai mult de trei, patru discuții până acum, dar m-au ajutat. Cu toate astea, cea mai mare putere îmi vine de la Dumnezeu și pentru asta nu pot decât să-i fiu recunoscător. La sfârșitul zilei îmi repet același lucru pe care trebuie să ni-l repetăm în fiecare dimineață: m-am trezit, sunt sănătos, respir. Pe lângă asta, slavă cerului mai am și o grămadă de lucruri de la bunul Dumnezeu, care mi-a dat în viață. De ce să mai stau să mă plâng? Dacă m-aș întâlni cu Dumnezeu față în față și al putea să-i pun o singură întrebare, l-aș întreba dacă mă poate ține sănătos toată viața. Atât îmi doresc. Dacă sunt sănătos, eu sunt sigur că le pot face pe toate celelalte”, a mai spus Dorian Popa.
„Iubesc tot ceea ce fac, trăiesc prin ce fac și asta este combo-ul perfect. Dacă Dumnezeu va vrea ca eu, în viața asta, să cânt, să am diferite întâlniri cu fanii, prin diferite orașe ale țării, să pot să construiesc cinci, șase case pe an sau un an jumătate și să mă bucur de antrenamentele mele, în liniștea mea, la Domnești. este un loc mai sărac decât în nordul Bucureștiului, dar are o energie extrem de primitoare și cu o liniște superbă. Dacă aș putea să îmbătrânesc așa, aș fi cel mai fericit. Un lucru îmi mai doresc de la Dumnezeu și știu că o să-l obțin, dar cu timp și cu răbdare, puțină putere de deconectare, ca să mai plec și eu în stânga, în dreapta, dar nu cu filmări de dimineața până seara”, a mai spus artistul pentru sursa menționată mai sus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News