Dormitul fără pernă reprezintă un subiect controversat în ultima perioadă. Potrivit specialiştilor, majoritatea persoanelor sunt de părere că perna reprezintă un accesoriu esențial al rutinei lor de somn, însă în urma unor cercetări, s-a demonstrat că dormitul fără pernă are diverse beneficii, precum: prevenirea ridurilor, îmbunătățirea texturii părului și vindecarea durerilor apărute la nivelul gâtului și a spatelui.
Deși cercetările se află încă în faze incipiente, unele studii realizate prezintă faptul că pernele pot comprima pielea în timpul somnului, în special la persoanele care dorm pe burtă sau pe o parte. În timp, acest lucru poate conduce la apariția ridurilor. Totodată, specialiștii au precizat că cele mai bune metode prin care putem preveni apariţia semnelor îmbătrânirii este dormitul fără pernă sau pe spate, relatează MedicalNewsToday.
De asemenea, au luat naștere teorii potrivit cărora pernele pot dăuna firului de păr. În acest caz, specialiștii au precizat faptul că fețele de pernă din bumbac de cele mai multe ori au un efect negativ asupra acestuia.
Reduce durerea
Conform unui studiu realizat de Fundația Națională a Somnului, dormitul fără pernă ajută la reducerea durerilor de gât și de spate. De asemenea, persoanelor care suferă de afecțiuni ale stomacului li se recomandă dormitul fără pernă, deoarece unghiul inferior al gâtului încurajează o mai bună aliniere a coloanei vertebrale din această poziție.
Îmbunătățește postura
Diversele poziții pe care le avem în timpul somnului își pun amprenta asupra posturii noastre în mod diferit, fapt pentru care perna, în anumite situații, nu este necesară. Spre exemplu, persoanele care dorm pe burtă, întorc capul într-o parte, punând presiune la nivelul gâtului, iar adăugarea unei perne riscă să pună gâtul într-un unghi și mai ascuțit, au precizat reprezentanții Fundației Naționale a Somnului.
Pe lângă beneficii, dormitul fără pernă are și anumite dezavantaje. În acest caz, conform specialiştilor, aceste riscuri apar de cele mai multe ori la persoanele care dorm pe o parte sau pe spate care în timp pot suferi de afecțiuni la nivelul coloanei vertebrale. Fără o pernă care să susțină capul, cei care dorm pe o parte și pe spate pot prezenta rigiditate sau durere la nivelul coloanei lombare sau cervicale.
De asemenea, potrivit Fundației Naționale a Somnului, dormitul pe pernă este eficient pentru cei care suferă de afecțiuni, precum arsuri la stomac sau apnee.
Dormitul fără pernă poate fi benefic pentru anumite persoane, în timp ce altora le poate dăuna. În această situaţie, specialiştii recomandă ca orice afecţiune de sănătate să fie luată în considerare înainte de a face schimbări.
‘’Înainte de a elimina perna din rutina de somn este important să rețineți că nu toată lumea poate dormi fără aceasta. Există doar anumite poziții potrivite pentru un somn fără pernă și cel mai bine este să consultați un expert din domeniul sănătății’’, au precizat specialiștii din cadrul Fundației Naționale a Somnului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News