DORU BEM, de la Teatru la Teologie: „Dacă un preot poate fi și actor? Eu cred că nu se poate” EXCLUSIV

Doru Bem este absolvent al Universităţii Naţionale de Artă teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” secţia actorie, dar a studiat și Teologia, la Secția de Teologie Pastorală a Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul”. 

SPECTACOLA: Un interviu cu tine poate fi în egală măsură despre Actorie sau despre Spiritualitate. Simţi că aceste două misiuni ale tale îţi captează atenţia în egală măsură sau balanţa se apleacă mai mult într-o parte?

DORU BEM: Spiritualitatea este un dat al firii, este o neîntreruptă călătorie spre Dumnezeu și spre tine însuți, o aflare și o creștere în asemănare cu Dumnezeu, prin chipul Său, pe care l-a sădit în adâncurile ființei noastre. Așadar, spiritualitatea este însăși balanța în ale cărei talere se pun toate celelalte ale vieții: cugetele, acțiunile, dragostele, virtuțile, patimile, bucuriile, tristețile, faptele și nu în ultimul rând, meseria. Omul este chemat să spiritualizeze toate componentele vieții.

SPECTACOLA: Cum ai descoperit Actoria şi când ai decis că vrei să fii actor?

DORU BEM: Mergeam de mic la teatru, veneam aici, în București, să îmi văd unchiul – pe actorul Marius Ionescu - jucând la Teatrul Mic. L-am îndrăgit foarte tare și era un actor foarte bun. Din păcate a plecat mult prea repede la Domnul și dorința de juca împreună pe aceeași scenă nu s-a mai împlinit.  
Mi-am adus aminte că, după Revoluție, am învățat să-l imit foarte bine pe Nicolae Ceaușescu și îmi făcusem un soi de monolog pe care l-am spus de câteva ori bune la tipografia din oraș. Sa adunau mulți muncitori și se distrau copios. Mă plăteau cu un teanc considerabil de ziare pe care le vindeam în fața tipografiei. Tot atunci a fost pentru prima dată când am văzut în detaliu cum se tipăreau ziarele. Mi-au explicat „fanii” tipografi cu tot dragul (n.r. – râde). Acum îmi dau seama că era o formă de stand-up ce făceam eu acolo (n.r. – râde). Culmea este că ceva timp mai târziu am lucrat pentru câțiva ani la un ziar din București. Aveam rubrica de spiritualitate a ziarului Gardianul.
Deci, cam pe atunci a început să îmi placă teatrul, prin clasa a V-a. În perioada claselor V-VIII ne-am adunat câțiva colegi și am făcut un grup umoristic pe care l-am intitulat „Divertis Junior”. Îi iubeam pe cei de la Divertis. Eu scriam textele, mai apoi le repetăm cu ei și le prezentăm la ora de română. Se amuza toată lumea de tâmpeniile pe care le spuneam. Dar nu am crezut că voi ajunge actor. Mai întâi am fost orientat spre Seminarul Teologic, dar ideea s-a evaporat prin clasa a VIII-a și am început să mă pregătesc pentru Medicină începând din clasa a X-a, vreo trei ani. În cele din urmă am ajuns să dau examen la UNATC. Facultatea de Teatru a fost o mare bucurie pentru mine și o împlinire totodată.

SPECTACOLA: Dar pe Dumnezeu, când ai început să-L cauţi? 

DORU BEM: De când am fost mic m-am simțit foarte apropiat de acest minunat Iisus Hristos. Apropiat în sensul ca îmi plăcea foarte tare de El. Nu știu să spun exact ce, pur și simplu îmi plăcea. Țin minte că era să dea o mașină peste mine când eram în clasa a II-a, s-a răsturnat și a picat la jumătate de metru de mine, și atunci cred că a fost pentru prima dată când m-am rugat real la Dumnezeu, ținând strâns în mână o cruciuliță din lemn. Probabil că din copilărie a început căutarea mea inconștientă și nădăjduiesc că voi sfârși într-o binecuvântată aflare și regăsire în Domnul. Conștient am început să îl caut pe la 20 de ani, dar pe căi lăturalnice, în ezoterism și ocultism. Mult mai târziu, după vreo 15 ani de căutări, am revenit acasă, în sânul ortodoxiei.

SPECTACOLA:  Sunt compatibile Facultatea de Teologie cu Facultatea de Actorie? Ai putea, de pildă, să-i inviţi pe colegii din anii de facultate de la Teologie la „Familia Addams”?

DORU BEM: Nu se pune problema de compatibilitate/incompatibilitate între cele două facultăți sau între facultăți, în general. Facultatea de Teologie este una și preoția este altceva. S-ar putea pune întrebarea dacă actoria este compatibilă cu preoția, dacă un preot poate fi și actor. Eu cred că nu se poate. 
Da, bineînțeles, am avut invitați atât colegi cât și profesori, iar spectacolul a fost foarte apreciat de toți. E complicat ca „Familia Addams” să nu treacă rampa. Este un spectacol excepțional. Bineînțeles, dacă mergi la teatru să analizezi piesele din perspectivă duhovnicească este posibil ca de cele mai multe ori să nu găsești nimic duhovnicesc. Dar mesaje ziditoare, formatoare, educative care să-l modeleze pe omul cetății, vei găsi. Acesta este rolul teatrului, pe de altă parte. 

SPECTACOLA: Valorile tale spirituale influențează deciziile asupra rolurilor pe care le accepţi? Ai şi refuzat vreun rol, din acest considerent? Sau... te ajută latura spirituală să dezvolţi personajele, în timpul repetiţiilor?

DORU BEM: Valorile noastre, indiferent că sunt spirituale sau nu, influențează deciziile noastre. Din această cauză este bine să ai valori sănătoase pentru că ele se vor repercuta în alegerile pe care le faci dar și în universul gândurilor tale și al stărilor sufletești și, nu în ultimul rând, în relațiile cu cei din jur. Valorile pe care le avem ne modelează chipul vieții. Spre exemplu un actor a refuzat rolul de luntraș într-un film, pentru că i s-a părut jignitor. Avea prea puține replici și o singură secvență. Tot așa, poți refuza un rol dacă el se opune, ca mesaj, valorilor tale spirituale.

SPECTACOLA: Eşti actor al Teatrului EXCELSIOR. Cum ai descoperit familia acestui teatru şi ce înseamnă acest statut pentru tine, acum? 

DORU BEM: Familia acestui teatru am cunoscut-o în urmă cu câtiva ani, atunci când am luat concursul pentru postul de actor. Aveam emoții pe atunci pentru că nu știam ce oameni voi găsi și în ce mediu voi lucra. Pentru mine are o mare importanță acest lucru. Am refuzat de multe ori să mă duc la alte concursuri pentru că știam că nu m-aș fi simțit bine în acel loc.  Aici, însă, am avut parte de o mare surpriză și bucurie. Nu vreau să ridic osanale, însă colegii mei și oamenii din teatru, întreaga echipă, în frunte cu cei care o conduc, sunt oameni minunați. Fără nicio exagerare. În Teatrul Excelsior poți folosi din plin și cu sens, cuvântul „familie”. Este o echipă de oameni talentați, minunați, care simți că te vitaminizează în timpul petrecut cu ei. Cât despre forma exterioară a lucrurilor, avem nevoie de regizori care să vină și să pună în valoare această frumoasă familie și pentru public. Până acum, Răzvan Mazilu, Catinca Drăgănescu, Mădălin Hâncu, Edi Jighirgiu sunt câțiva dintre regizorii care au dat sens aceste familii EXCELSIOR. Un actor frumos lăuntric va aduce legături mai puternice în relația cu cel care îl privește. „Frumusețea va mântui lumea”, spunea Dostoievski. Cu siguranță, frumusețea unei familii, va stârni frumosul și în ceilalți.

SPECTACOLA: Care este rolul în care ai vrea să te vadă jucând cineva care vine ca spectator, pentru prima dată?

DORU BEM: Nu știu… Chiar nu știu. Tot ce am făcut până acum în teatru, îmi place în egală măsură.

SPECTACOLA: Ţi-ai perfecţionat talentul muzical. Consideri că este obligatoriu ca un actor să cânte - aşa cum erau aşteptările, pe vremuri - sau acest aspect nu mai este astăzi atât de important. 

DORU BEM: Depinde de foarte mulți factori. Nu este obligatoriu. L-am văzut mai demult pe De Niro, undeva pe YouTube, cântând…este ceva jalnic (n.r. râde) Este important acest aspect, dacă ai această calitate. Este de datoria fiecăruia să-și cultive darurile pe care le are. 

SPECTACOLA: De ce Teatrul de astăzi nu mai ridică vedete?

DORU BEM: Nu știu dacă ideea de „vedetă” este importantă. Un actor iese în evidență prin calitatea actului artistic. Un actor se concentrează pe acest lucru, nu pe ideea de a deveni vedetă. Înainte de revoluție, marii actori erau vedete pentru că străluceau în rolurile pe care le făceau. Credeți că Toma Caragiu sau Ștefan Iordache și-au propus să ajungă vedete? Cred că ar fi disprețuit ideea de „vedetă”. Atunci când întrebi un copil: „Ce vrei tu să te faci când vei fi mare?”, El nu îți răspunde: „vreau să fiu mare, să mă aduleze lumea”. Scopul oricărui om este să își facă treaba bine acolo unde îl pune Dumnezeu. Oricum, nu putem compara situația teatrului de acum cu cea dinainte de Revoluție. 

SPECTACOLA: Care este personalitatea care a însemnat și înseamnă cel mai mult pentru activitatea ta profesională? 

DORU BEM: Sunt mulți oameni frumoși pe care i-am întâlnit și de la fiecare am învățat ceva. Nu doar de la regizori, ci și de la colegi. Fiecare are un „ceva” pe care eu nu îl am, un ceva frumos care catalizează cu sufletul meu. Pentru mine nu are importanță dacă ești un mare artist ci dacă ești om, iar dacă acestea doua se întâlnesc, cu atât mai bine. Este adevărat, marile întâlniri sunt formatoare. Depinde ce iei din fiecare.

SPECTACOLA: Spectacolul pe care ai putea să îl joci în fiecare zi este…

DORU BEM: Spectacolul vieții. În rest, în teatru, pe toate le joc cu bucurie.

SPECTACOLA: Care este rolul pe care ți-ar plăcea să îl abordezi anul acesta? 

DORU BEM: Mi-as dori un „Tipătescu” sau un „Ivanov”. 

SPECTACOLA: Ce este miraculos la profesia de actor?

DORU BEM: Că poate transmite mesaje puternice care țintesc sufletul omului. Între actor și public se creează o legătură puternică, întărită de toate elementele constitutive ale spectacolului, care are rol transformator, purificator. Termenul „chatarsis” pe care filosoful grec Aristotel l-a adus în lumea spectacolului, vorbește despre această minunată uitare de sine a spectatorului, prin participarea intensă la trăirea estetică din timpul reprezentației. Cuvântul catharsis este derivat din grecescul „kathares” care înseamnă curat, fără pată. Această emoție puternică trăită în timpul unei piese de teatru are, deci, un rol terapeutic, curățitor, purificator. Acest lucru se întâmplă atât pentru actor, cât și pentru public. Un spectacol bun te poate face să uiți de toate, să te elibereze de toate problemele vieții, de greutăți, tristeți și supărări. Dacă măcar pentru o oră sau două realizezi acest lucru, atunci ești câștigat. Este, până la urmă, principiul rezonanței. Noi, oamenii, rezonăm doar cu lucrurile pe care le conținem, altfel nu am putea asimila nimic și nu am putea comunica cu mediul înconjurător. Sufletele comunică prin artă, fără niciun dubiu. Arta, în general, operează cu simboluri încărcate de emoția și rațiunile artistului. Transferul între inimi se produce instantaneu, informațiile artistului se descarcă rapid în universul lăuntric al celuilalt. De asta cred că regizorul și actorul au o uriașă răspundere și responsabilitate pentru ceea ce pun în sufletul și mintea spectatorului. Unele cuvinte orientează, alte, dezorientează, unele sunt formatoare, altele, deformatoare. Tot așa este și cu arta spectacolului. Forma poate fi banală, însă procesele interioare ale omului sunt complexe. Anticii, știau bine acest lucru. Azi, nu se mai pune preț pe o astfel de abordare. Din cauza asta trăim pentru a consuma și suntem avizi doar după formă. Esența nu se vinde, nu se mai gustă, este pusă în debara. Omul contemporan trăiește într-un zgomot interior și nu mai poate asculta lira liniștită a sufletului său, nu mai este capabil să petreacă timpul cu sine pentru că nu se mai regăsește pe sine. Teatrul îți poate oferi o frântură din acestea, o clipă de repaus, de zăbovire cu sine, un timp în care îți aduci aminte că respiri și că ai un sens pe lumea asta. Desigur, acest lucru se petrece pentru puțin timp, teatrul nu își propune să transforme viața spectatorului, acest lucru nu ti-l oferă decât credința și valorile ei.

„Omul intră în contact cu suportul interior al celuilalt mai ales prin mediul artei”

SPECTACOLA: Mai este Cultura o forță pentru dezvoltarea personală a oamenilor din prezent?

DORU BEM: Cultura va fi întotdeauna o forță atâta timp cât își păstrează menirea ei formatoare și ziditoare pentru om. Îmi vine în minte un exemplu din perioada antică, Seneca, un scriitor și un filosof stoic, ale cărui opere se joacă și astăzi pe scenele din întreaga lume. Gândirea sa orientată spre dobândirea și practicarea virtuții transpare și în operele sale. Este foarte importantă calitatea umană din spatele actului creator. Publicul varsă în interiorul său această cultură pe care artistul i-o oferă. Așa se face responsabil pentru ceea ce omul interiorizează. Cultura este o formă de hrană, deloc mai puțin importantă ca hrana trupească. Să ne uităm la Eminescu, la Celibidache, la Brâncuși, la Ionescu, niciunul nu era lipsit de simțul mistic și tainic al creației divine, al spiritualității și al artei. Omul intră în contact cu suportul interior al celuilalt mai ales prin mediul artei. Un artist rătăcit, secătuit de un imaginar bolnav și racordat la falsele modele ale societății va da mai departe, la rândul său, percepția sa, altora, prin intermediul creațiilor sale. Cred că dezvoltarea personală nu poate fi văzută decât prin prisma dezvoltării persoanei lăuntrice, a creșterii și a desăvârșirii noastre. Este de reflectat zi de zi ceea ce înseamnă persoană și cum putem împlini și desăvârși propria persoană. Nu murim actori, doctori sau contabili, murim oameni. E de datoria fiecăruia dintre noi să descoperim sensul profund al fiecărui lucru pe care îl facem și pe care îl interiorizăm. Este un cuvânt foarte folositor al unuia dintre marii duhovnici ai României, Pr. Teofil Pârâian spunea: „Ceea ce faci, te face”. Devenim ceea ce gândim, cuvântăm, ascultăm, privim, citim, făptuim, trăim etc, zi de zi. Orice poate deveni o cultură, inclusiv răul dezvoltă o cultură a răului, incultura dezvoltă o cultură a inculturii, grobianismul își are cultura sa, tot așa libertinajul, impostura, decadența etc. Însă există și o cultură a frumosului, a virtuților, a duhului din care arta are surse inepuizabile de inspirație. Important este să cultivăm ceea ce este folositor. Cultura este o forță modelatoare dacă își are sursa de inspirație din universul frumosului, binelui, iubirii și a tot ce are în sine puterea de a transcende lumea. Tot omul are nevoie de această transcendență, de un ceva care depășește granițele acestei lumi. Este un dat psihologic și spiritual totodată. Când acest ceva transcendent lipsește omului, intră în depresie, iar când lipsește culturii, intră în subcultură, probabil că aceasta este depresia culturii, subcultura”. 

SPECTACOLA: Un mesaj pentru public…

DORU BEM: Împrumut cuvântul unei prietene care spune: „Găsește-ți rost de aripi!” 
Vă așteptăm cu drag în minunata lume a Teatrului EXCELSIOR!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News