Două eliminări neașteptate la Survivor All Stars. Cine a părăsit tabăra Faimoșilor

Data publicării:

Faimoșii au pierdut încă doi concurență, în ediția de pe 8 februarie 2024.

O seară în care emoția a fost ridicată la rang de artă, iar discuțiile au atins cel mai înalt nivel. Un joc, urmat de un Consiliu în care neașteptatul a stat la colț și s-a arătat tot mai des. Un episod încheiat cu două eliminări din tribul roșu. Survivor All Stars este sezonul suprem, iar surprizele și șirul evenimentelor sunt tot mai aprige. 


”M-am săturat. Se adună frustrare în mine. Când intru în ring, știu că intru că am o șansă. Ei devin mai buni, noi ce facem?”, a declarat Cătălin Moroșanu după ce tribul său a pierdut întreaga săptămână în fața Războinicilor. De celalată parte, Iancu Sterp a ținut să sublinieze forma excelentă a echipei din care face parte, după ce aceștia au câștigat și Recompensa: ”mă simt foarte bine, odată cu victoria, a venit și mâncarea. A fost pe săturate, am mâncat până la epuizare. Echipa merge din ce în ce mai bine”.


După ce la Joc, Roxana a aflat că nu are acordul medicului pentru a intra la probă, seara s-a încheiat cu o veste dură pentru ea: ”Din păcate, unul dintre voi se confruntă cu o problemă de sănătate mai veche, care se pare că a recidivat și avem informații medicale de ultim moment – medicul a recomandat ca acest concurent să fie monitorizat medical și să se întoarcă în condiții normale de trai pentru a soluționa”. Astfel, competiția s-a încheiat pentru faimoasa Roxana Nemeș care a câștigat, până acum, două dueluri de eliminare. Înainte ca flacăra să-i fie stinsă, acesta a declarat: ”am iubit experiența Survivor All Stars. A fost o onoare și o mândrie să fiu aici printre cei mai buni, vă mulțumesc din suflet tuturor”.


Pierderile nu s-au oprit aici pentru Faimoși! La finalul duelului eliminatoriu, unde s-au confruntat Jorge, nominalizarea de grup și Elena Marin, trimisă de purtătorul de colan, cea din urmă a plecat și ea spre casă. ”nu e plăcut, cred că nimic nu este întâmplător. Am dat tot ce am putut, am avut emoții. Nu a fost să fie. Sunt mândră că au trecut 3 ani, am trecut prin 2 operații, am o tijă și 2 șuruburi la ligament. Mă duc acasă la familia mea, la cei care mă iubesc”, a adăugat aceasta înainte de a părăsi Survivor All Stars

Ultima ediție din cea de-a patra săptămână din sezonul suprem, Survivor All Stars, a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 21:30 – 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 7.5 puncte de rating și 30.4% cotă de piață, față de locul 2 care avea 4.5 puncte de audiență și 18.3% share. De-a lungul difuzării, aproape 1.4 milioane de români au trăit cu emoție seara în care au avut loc cele două eliminări.   



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Andreea Cercel | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel