Două fetiţe de 3 și 4 ani au fost aruncate în aer, la 7 metri înălțime, după ce castelul gonflabil în care se jucau a explodat.
Incident cumplit în Rusia. Două fetiţe de trei şi patru ani au fost aruncate în aer, la 7 metri înălțime, după ce castelul gonflabil în care se jucau a explodat, scrie The Sun. Suflul exploziei le-au aruncat pe şinele de tramvai din apropierea locului de joacă, iar acum micuțele se luptă între viață și moarte deoarece au fost grav rănite.
Mai multe camere de supraveghere au surprins momentul în care castelul gonflabil din oraşul rus Barnaul sare în aer, cu cele două fetiţe la interior, apoi se prăbuşeşte la pământ. Copilele au fost aruncate peste un gard metalic, pe şinele unui tramvai care circula în apropierea locului de joacă.
Anna, fetiţa în vârstă de trei ani, a suferit o contuzie şi o fractură a coloanei vertebrale, iar în prezent se află în stare critică. Vika, în vârstă de patru ani, are o fractură a craniului şi are răni la plămâni şi abdomen. Ea a aterizat la aproximativ 4 metri de castelul gonflabil şi se află la spital într-o stare extrem de gravă. Pe lângă cele două fetițe, alţi 3 micuţi erau în castelul gonflabil, dar în urma căzăturii nu au avut răni grave. Pe imagini se vede cum adulţii încearcă să vadă dacă există vreun copil prins înăuntrul castelului. Cu toții sunt panicați și șocați de cele întâmplate.
Citește cauzele exploziei pe DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News