După Florin Călinescu, și Oana Cuzino pleacă din PRO TV. 18 ani de emisie: Proiectul și-a atins scopul, însă și limitele

Data publicării:
Oana Cuzino
Descriere foto: Oana Cuzino

Anunț șoc în Pro TV. După demisia lui Florin Călinescu, o altă prezentatoare cu ștate vechi își ia zborul din televiziunea din Pache Protopopescu. Oana Cuzino renunță la emisiunea „Ce se întâmplă, Doctore”.

Oana Cuzino și-a anunțat plecarea din televiziunea care a consacrat-o. Medic de profesie, celebra realizatoare TV și-a lansat propriul proiect online, despre care spune că merge extrem de bine. Vedeta nu a dat amănunte despre plecarea din PRO TV, însă spune că proiectul „Ce se întâmplă, Doctore” și-a atins scopul și limitele. 

 


„Dragii mei prieteni, după 18 ani de colaborare cu PROTV, am decis împreună să punem punct emisiunii medicale, prin intermediul căreia v-am fost alaturi, aproape în fiecare zi, din acești mulți și minunați ani!
Ca medic, sănătatea și un stil de viață sănătos au reprezentat și reprezintă principala mea preocupare. Proiectul media cu PROTV și-a atins scopul în toți acești ani, însă și-a atins și… limitele.
Pentru a ajunge cu adevărat la milioane de oameni interesați de sănătate în mod aplicat, am creat universul DOC, adaptat secolului 21 și care oferă o experiență media 24/7 într-o formulă actualizată și interactivă, bazată pe tehnologia digitală online”, a transmis Oana Cuzino pe rețelele de socializare. 

 

 

PRO TV, primele declarații

 

„Emisiunea Ce se întâmplă, doctore? difuzată de luni până vineri, în cadrul Știrilor PRO TV matinale și duminica, de la 10:00, nu va mai face parte din grila de programe PRO TV, începând din această toamnă.

De-a lungul timpului, emisiunea a adus în fața oamenilor subiecte interesante despre educația medicală, cu explicații din partea specialiștilor, care au avut ca scop prevenția și îndemnarea oamenilor pentru adoptarea unui stil de viață sănătos.

Îi mulțumim Oanei Cuzino că, timp de 18 ani, a fost alături de telespectatori cu fiecare ediție prezentată și cu materialele care au venit în ajutorul celor de acasă.

Îi urăm numai bine pe mai departe și mult succes în dezvoltarea tuturor proiectelor personale”, a transmis televiziunea într-un comunicat de presă. 

 

Motivul pentru care Florin Călinescu a plecat din ProTV

 

 

În urmă cu o săptămână, Florin Călinescu anunța că pleacă din PRO TV și dezvăluia nemulțumirile legate de postul de televiziune la care a făcut istorie.

 Actorul a fost vedeta postului încă din primii ani de emisie a televiziunii din Pache Protopopescu. Cu mici pauze, Florin Călinescu a adunat niște ani buni în Pro Tv, dintre care, ultimii 5 ani, l-au găsit în postura de jurat al emisiunii „Românii au Talent”.

Florin Călinescu pleacă din Pro Tv cu un gust amar, după cum spune chiar el, care este de părere că lucrurile s-au schimbat în rău în cadrul trustului și că nu mai are nicio legătură cu proiectul început cu anii în urmă de omul de afaceri Adrian Sârbu.

„Fiecare parte spune ceea ce consideră că trebuie să spună. Eu am negociat doar acum cinci ani și nu este vorba despre o negociere fianciară niciodată”, a spus Florin Călinescu la Aleph News.

Actorul spune că ProTv-ul de azi nu mai seamănă cu cel de acum 20 de ani, când, spune el, toate programele erau îndreptate către și pentru oameni. 

„Nu mai este valabil sloganul de acum 20 de ani. Nu mai este nici pe departe ceea ce domnul Sârbu a realizat pentru că lucrurile atunci aveau o emoție, aveau o particularitate, o energie care începea cu creație, în primul rând adresată poporului nostru, generațiilor tinere care azi sunt mature. Noi aveam tot timpul grijă să preluăm generațiile în fiecare an. Azi putem să vorbim despre un canal de filme cu ceva publicitate. Spiritul Pro nu mai există”, a mai spus actorul pentru sursa citată. 



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autorul articolului: Veronica Mavrodin | Categorie: Vedete


Get it on App Store Get it on Google Play



pixel