Durerile articulare sunt accentuate de schimbările climatice, iar acesta este un fapt general valabil care, contrar așteptărilor, afectează în egală măsură oamenii în vârstă, cât și pe tineri. Mai mult decât atât, suferințele din zona articulațiilor determină probleme de mobilitate și imposibilitatea desfășurării activităților zilnice.
„Deseori intră la mine în cabinet pacienți care ridică aceată problemă a durerilor articulare extreme, mai ales în acest sezon. De fiecare dată discursul meu este același și începe cu propunerea de a face o consultația completă și complexă care să ne arate care este starea de sănătate în momentul T Zero, așa cum îmi place mie să spun! În primă fază recomand a fi efectuate o serie de analize de laborator, dar și investigații imagistice.”, explică specialistul.
După această evaluare, dr. Tarek Nazer, alăturat unei echipe multidisciplinare din care fac parte și specialiști în fizioterapie, kinetoterapie, dar și specialiști nutriționiști, va elabora un protocol de tratament care aplicat corect va ameliora simțitor durerile.
Durerile articulare sunt accentuate de schimbările climatice. Dr. Ortoped Tarek Nazer prescrie cel mai eficient tratament
Kinetoterapia este, fără discuție, una dintre recomandări. Kinetoterapia se traduce printr-un tratament prin mișcare, ste diferită de sportul sau mișcarea pe care o facem la o sală de sport sau fitness. Kinetoterapia presupune un complex de exerciții speciale indicate pentru fiecare afecțiune în parte recomandate de către medicul specialist și efectuate sub supravegherea atentă a kinetoterapeutului. Este foarte important de știut faptul că efectul kinetoterapiei apare de la primele ședințe, dar sunt necesare cel puțin 10 ședințe pentru a avea un rezultat favorabil.
De asemenea, durerile articulare pot fi tratate cu succes cu ajutorul fizioterapiei, protocol de recuperare medicală care folosește aplicații terapeutice prin intermediul factorilor fizici pentru a trata diferite afecțiuni. Acești factori fizici acționează asupra receptorilor cutanați (termic, tactil, dureros) care răspund printr-o serie de efecte produse asupra organismului, reducerea durerilor fiind principalul efect.
Ce proceduri terapeutice putem folosi în tratarea durerile articulare?
Crioterapia folosește un jet de aer rece ce realizează un șoc termic la nivelul pielii. Această acțiune determină scăderea temperaturii locale cu 10-12 grade ceea ce determină reducerea inflamației și implicit ameliorarea durerii.
Terapia Tecar se bazează pe căldura produsă de organism prin intermediul energiei electromagnetice. Terapia grăbește procesul de vindecare a zonei afectate. Prin intermediul căldurii, zona tratată se relaxeză și durerea dispare.
Laseroterapia folosește energia luminoasă absorbită de organism, iar această acțiune determină modificări biologice la nivel celular – are efect antialgic.
Ultrasunetul transmite în interiorul organismului vibratii ce realizeaza un micromasaj profund care instalează acest efect anestezic.
Tens este tehnica de tratament care constă in folosirea curentului pentru stimularea directă a țesutului. Tratamentul are ca efect principal reducerea durerii dar și activarea circulației sangvine ce reduce inflamația.
„Durerile articulare apar, pe parcursul vieții, la aproximativ 80% dintre adulți și se traduce printr-un disconfort cuprinzând zona lombară (cel mai frecvent), cervicală sau dorsală, sau poate fi regăsită la nivelul întregii coloane. Poate varia de la o durere ușoară până la o durere severă și persistentă. Se manifestă prin reducerea mobilității articulare, senzații de furnicături și amorțeli transmise în membrele superioare sau inferioare, datorită presării rădăcinilor nervoase.”, explică Dr. Tarek Nazer, medic primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Infiltrațiile PRP, pe de altă parte, pot fi o soluție. Ele presupun injectarea în zonele afectate de plasma îmbogățită cu trombocite și compuși care stimulează regenerarea și vindecarea țesutului afectat.
În altă ordine de idei, medicul specialist ar putea recomanda și infiltrațiile cu acid hialuronic sau infiltrațiile cu celule stem în cazul durerilor ariculare.
„Rolul acestor infiltrații este multiplu: protector al cartilajului articular prin proprietățile vâscoase ale injecției – moleculele de Acid Hialuronic din lichidul sinovial, acționează ca lubrefiant, protejând suprafețele articulare de deteriorarea mecanică, prin proprietăți elastice – sub presiunea generată de încărcarea articulară (greutatea corpului), acidul hialuronic din lichidul sinovial acționează ca un absorbant de șocuri, protejând cartilajul față de traumatismul compresivă, nutrient al cartilajului articular, protector al țesutului sinovial: Acidul Hialuronic reprezintă o barieră protectoare pentru membrana sinovială și maschează receptorii pentru inflamație de la nivelul genunchiului, scăzând inflamația.”, explică dr. Tarek Nazer.
„Infiltrațiile cu celule STEM reprezintă un tratament non-chirurgical de vindecare, folosit în foarte multe domenii, inclusiv în ortopedie și în medicică sportivă. Practic MSCs sunt injectate în regiunea afectată pentru a stimula și a spori procesul de vindecare. Celulele stem se obțin cel mai frecvent prin recoltare din creasta iliacă (partea superficială a osului bazinului) sau de la nivelul călcâiului (osul calcaneu) prin aspirația măduvei osoase. Procesul este unul minim invaziv, nedureros (se desfășoară sub anestezie). Aspiratul obținut se centrifughează și se obțin astfel celulele stem activate care se infiltrează în zona afectată ducând la repararea cartilajului articular și dispariția imediată a durerilor. Cartilajul articular se reface în câteva luni post infiltrație. Examinarile RMN efectuate după un an arată îmbunătățiri semnificative ale calității cartilajului. De asemenea și efectele produse de artroză la nivelul articulațiilor sunt stopate.”, conchide dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
La final, dar nu în cele din urmă, artroscopia vine cu multiple beneficii și rezolvări atunci când vorbim despre patologii precum durerile articulare.
„Artroscopia este cea mai utilizată metodă de diagnostic și tratament minim invaziv în patologia articulară. Aceasta permite chirurgului ortoped să vizualizeze, să diagnosticheze și să trateze afectarea articulară. Se realizează printr-o incizie fină, urmată de introducerea în spațiul articular a unui instrument subțire conectat la o cameră video și la o sursă de lumină, astfel putând fi vizualizate cu precizie structurile articulației.”, conchide dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News