Sâmbătă, 4 decembrie 2021, va avea loc o eclipsă totală de Soare. Numerologul Mihai Voropchievici spune că această mișcare va avea efecte majore asupra zodiilor.
Numerologul Mihai Voropchievici a explicat, la Antena 3, cum ne va influența eclipsa totală de Soare.
"E ultima eclipsa de anul acesta. Este o eclipsa totală de Soare vizibilă, de această dată, numai în emisfera sudică. Iar influxurile acestei eclipse au atins România, azi dimineață la ora 9:34, ora Bucureștiului", a anunțat Mihai Voropchievici, la Antena 3.
Mai mult, numerologul averizează că eclipsa de sâmbătă va scoate la iveală toate problemele de la eclipsa din 10 iunie și că România va trece printr-o mare încercare.
"Se repun din nou în funcție toate problemele de la eclipsa din 10 iunie. Există câteva aspecte negative. Conjuncția Pluto-Venus din casa a 12-a cu Luna Neagră din tema natală a României. Și acum vom vedea circumstanțele sociale și situațiile dificile care au subminat încrederea în sine a românilor. De fapt, o proiecție a fricilor interioare, care nu ne-au permis să acționăm.
Vor fi dintre aceia care, la un moment dat, au avut totuși puterea să ia decizii, ca să îndrepte niște lucruri spre binele lor. Dar au trebuit să suporte și repercursiunile faptelor supuse cutumelor sociale de către cei care sunt la putere”, a explicat numerologul.
Pensiile, sistemul sanitar și coșul de cumpărături vor fi influențate
Mihai Voropchievici prevede o schimbare de structură a politicului și este de părere că în această perioadă vor fi luate niște decizii care vor influența viețile românilor.
„Acum, la eclipsa, vor fi puse sub lupă veniturile pensionarilor, spitalele de boli cronice, se va recalcula coșul familiei, se vor reaorganiza servicile de asistență sociale precum și ajutoarele sociale. Iar Parlamentul ar trebui să lanseze noi proiecte pentru serviciile de sănătate și reorganizarea sistemului de sănătate și de educație.
Aspectele armonice dintre Uranus, care e în tranziție, cu Pluto în natal și Jupiter în natal al României, nu ar trebui să ne bucure. Este o revoluție în structura economicului, a socialului, educației și sănătății. Politici destul de dure și, uneori, nu sunt pe placul românilor.
Posibil să asistăm și la o schimbare de structură a politicului, prin reducerea numărului de parlamentari. Dar la fel de bine poate fi vorba despre câteva mișcări sociale și economice prin care România poate să renască din propria cenușă. Atenție, însă! Acestea nu se realizează anul asta, într-un an sau doi. Efectele se văd în 4-5 ani", a mai spus numerologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News