Ed Sheeran este unul dintre cei mai îndrăgiți artiști internaționali. Dar puțini oameni cunosc greutățile prin care a trecut cântărețul înainte de a deveni celebru.
Cântărețul de succes Ed Sheeran a dezvăluit că a fost un om al străzii timp de doi ani și jumătate și că a dormit în fața Palatului Buckingham din Londra înainte de a deveni celebru. Artistul a făcut aceste dezvăluiri în propria sa carte intitulată „A Visual Journey”.
"Era o arcadă în afara palatului Buckingham care are o conductă de încălzire și am petrecut câteva nopți acolo... Nu am avut unde să locuiesc în mare parte din 2008 și în tot anul 2009 și 2010, dar cumva am reușit să mă descurc", a dezvăluit cântărețul, potrivit publicației HER.
La 17 ani Ed Sheeran a plecat de acasă cu doar câteva haine și chitara și s-a mutat la Londra, locul în care spera să-și facă talentul cunoscut. A dormit în stații de metrou și chiar în parcuri, a suferit de foame și spune că a avut momente în care s-a temut că va renunța. Cu toate astea, vocea deosebită l-a dus pe acesta pe culmile succesului.
"Știam unde pot găsi un pat la o anumită oră din noapte și știam pe cine pot suna în orice moment pentru a obține un etaj pe care să dorm. Faptul că sunt sociabilă m-a ajutat. Băutura a ajutat", a dezvăluit el.
Ed Sheeran a lansat la începutul anului 2011 un album intitulat "No. 5 Collaborations Project", care a atras atenția marilor artiști Elton John și Jamie Foxx. În acel an a semnat și colaborarea cu Asylum Records.
În anul 2012 Ed Sheeran și-a început cariera și în Statele Unite. Și-a făcut apariția în cel de-al patrulea album intitulat ”Red” al lui Taylor Swift și a scris piese pentru formația One Direction.
Dar drumul către succes a fost foarte greu pentru artist, acesta nu poate uita nici acum perioada petrecută fără casă și fără un venit.
"Am petrecut o săptămână recuperând somnul în trenurile Circle Line", a recunoscut el. "Ieșeam și dădeam un concert, așteptam până la 5 dimineața când se deschidea metroul, dormeam pe Circle Line până la 12, mergeam la o sesiune - și apoi repetam. Nu a fost chiar atât de rău".
De asemenea, a dezvăluit că perioada în care a dormit în stradă a fost sursa de inspirație pentru cântecul său Homeless.
În anul 2012, Ed Sheeran s-a întors la Palatul Buckingham, de data aceasta pentru a cânta în fața a mii de oameni la concertul Jubileului de Diamant al Reginei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News