De când și-a găsit perechea și trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Cleopatra Stratan, Edward Sanda știe “Ce le place fetelor”.
Artistul lansează Ce le place fetelor, a treia piesă de pe EP-ul său, Scântei în mintea mea. Piesa este un featuring cu Anastasia, cunoscută publicului datorită emisiunii The Four și a pieselor lansate alături de artiști de top din România.
Ce le place fetelor este o piesă care răspunde întrebării dintr-o dublă perspectivă, atât feminină, cât și masculină. Edward și Anastasia au compus piesa împreună.
„Într-o zi cu soare, aveam o sesiune la studio si m-am întâlnit întâmplător cu Edward pe terasa studioului de producție. Îl auzeam cum fredonează ceva și m-a întrebat din senin “ce le place fetelor?”. I-am răspuns sincer, că uneori nici noi nu știm ce vrem, și așa, dintr-o joacă am început să cântăm tot refrenul pe terasă. Am scris împreună și ne-a ieșit o piesă ca un răspuns atât din perspectiva masculină cât și din cea feminină la o întrebare aparent ușoară.” a spus Anastasia.
Este o piesă fresh, care spune lucrurilor pe nume și vine ca o provocare pentru toată lumea de a răspunde la întrebarea „ce le place fetelor?”.
„Am scris piesa Ce le place fetelor cu Anastasia, mai nou colegă cu noi la studio. Nu este singura piesă la care am colaborat, noi am mai scris câteva piese împreună, pe care le veți auzi în viitor. Piesa aceasta vorbește despre indecizia feminină și sperăm ca atât fetele, cât și băieții, să se regăsească în piesă. Piesa face parte din EP-ul meu, Scântei în mintea mea, și sper să vă placă.” declară Edward Sanda.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News